Rusia exclude posibilitatea returnării Crimeii Ucrainei

Rusia exclude posibilitatea returnării Crimeii Ucrainei

Crimeea nu poate reveni la Ucraina, deoarece este acum parte a teritoriului Federației Ruse, a subliniat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, în contextul în care noul președinte ales al Ucrainei, Petro Poroșenko, a indicat ca una dintre prioritățile mandatului său este readucerea Crimeii la Ucraina.

„Crimeea este o regiune a Federației Ruse, prin urmare, nu poate fi vorba de o revenire a ei în componența Ucrainei”, a reiterat purtătorul de cuvânt al liderului rus, citat de RIA Novosti.

Miliardarul proeuropean Petro Poroșenko, care a câștigat alegerile prezidențiale anticipate din Ucraina din primul tur de scrutin, a declarat luni că nu recunoaște Crimeea ca parte integrantă a Rusiei și și-a anunțat intenția de a crea un minister special, în scopul de a readuce peninsula în cadrul Ucrainei în baza legislației internaționale.

Rusia a anexat în luna martie Crimeea, pe fondul tensiunilor politice din Ucraina, provocând cel mai grav conflict dintre Moscova și Occident de la încheierea războiului rece.