Popularitatea lui OBAMA a ajuns la cel mai scăzut nivel din 2009 până acum
- Simona Mătieș
- 30 aprilie 2014, 08:58
Un nou sondaj de opinie Washington Post-ABC News arată că popularitatea preşedintelui american Barack Obama a scăzut până la un nivel record de la începutul mandatelor sale, în 2009.
"Democraţii trebuie să treacă de obstacole serioase, în avanpremiera alegerilor din noiembrie, rata de aprobare a acţiunilor preşedintelui Obama fiind foarte scăzută, majoritatea alegătorilor spunând că preferă un Congres cu amprenta republicanilor, care să verifice tot timpul agenda preyidenţială", scrie Washington Post, citat de Ria Novosti.
Sondajul arată că doar 41% dintre americani aprobă politicile lui Obama, în scădere de la 46% în primele trei luni ale anului.
Doar 42% dintre respondenţi se declară în favoarea politicii economice a lui Obama, 37% aprobă măsurile pe care le-a luat pentru implementarea reformei în sănătate "Obamacare" şi 34% susţin poziţia sa în ceea ce priveşte criza din Ucraina.
Vladimir Putin se bucură, însă, de o creştere a popularităţii sale, scrie Ria Novosti, citând un "sondaj independent" de luna trecută, în care Putin era susţinut de 80% dintre respondenţi, majoritatea ruşilor considerând că ţara lor se îndreaptă spre o direcţie bună.
Rata de aprobare a acţiunilor liderului de la Moscova a crescut cu 8% de la momentul discursului din Parlament despre Crimeea, înainte de anexarea regiunii, în luna martie.