MOTIVARE: Cum a fost calculat prejudiciul de aproape 15 milioane de euro în cazul „Greilor" din FOTBAL
- Virgil Burl ă
- 1 aprilie 2014, 19:27
Curtea de Apel Bucureşti a făcut publică motivarea sentinţei prin care i-a găsit vinovaţi pe cei opt impresari şi şefi de cluburi. Instanţa, fomată din judecătoarele Anca Alexandrescu şi Codruţa Strîmb, a explicat ce Cod penal a folosit când a dat pedepsele cu executare.
Curtea a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 şi urm. din Codul civil – cod în vigoare la data sesizării instanţei cu rechizitoriu.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că se impune obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri civile corespunzător prejudiciului cauzat bugetului de stat, doar a inculpaţilor, având în vedere că aceştia din urmă au acţionat cu depăşirea mandatului acordat de comitent, iar sursa impozabilă ascunsă constă în sumele de bani cu care au fost prejudiciate cluburile de fotbal, motive pentru care nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală solidară a persoanelor juridice introduse în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente.
Astfel cum s-a arătat la prezentarea situaţiei de fapt (subcapitolul IV.5), întrucât clubul Dinamo Bucureşti, aferent transferului jucătorului Codrea Paul, a înregistrat venituri în sumă totală de 70.000 USD, în timp ce valoarea reală a transferului a fost de 2.650.000 USD, rezultă că veniturile cu care a fost prejudiciat clubul sunt de 2.580.000 USD (2.650.000 USD minus 70.000 USD).
Aşadar, în ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă Liceul cu Program Sportiv "Banatul" Timişoara, Curtea constată că, anterior transferului în Italia, jucătorul de fotbal Paul Codrea a fost transferat de la partea civilă la clubul "Dinamo" Bucureşti, cu o clauză de transfer, de 10% din valoarea unui transfer internaţional, conform pct. 5.5 din contractul încheiat la data de 17.12.1996.
Având în vedere suma de transfer (2.650.000 USD), Curtea, în baza art. 25 şi art. 397 din Codul de procedură penală, va obliga, în solidar, pe inculpaţii Borcea Cristian şi Becali Ioan la plata către partea civilă Liceul cu Program Sportiv ,,Banatul,, Timisoara a sumei de 265.000 USD, în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR de la data efectuării plăţii, la care se adaugă dobânda legală de referinţă a BNR calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Această sumă de 265.000 USD va fi scăzută proporţional din sumele ce vor fi confiscate de la cei trei inculpaţi, în raport de dispoziţiile art. 112 alin. 1 lit. e din Codul penal.
Va obliga pe inculpatul Copos Gheorghe la plata către partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 63.908 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Dulca Cristian).
În baza art. 25 alin. 5 din Codul de procedură penală, va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu referire la constituirea de parte civilă cu suma de 319.359 lei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Stoica Mihai, având în vedere soluţia de încetare a procesului penal dispusă în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală.
Va obliga, în solidar, pe inculpaţii Borcea Cristian şi Becali Ioan la plata către partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 609.444 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Contra Cosmin).
Va obliga inculpatul Becali Ioan la plata către partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 844.603 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Ganea Ionel).
Va obliga, în solidar, pe inculpaţii Pădureanu Jean, Becali Ioan, Becali Victor şi Popescu Gheorghe la plata către partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 328.440 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Sînmărtean Lucian).
Va obliga, în solidar, pe inculpaţii Copos Gheorghe, Becali Ioan şi Popescu Gheorghe la plata către partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 2.296.097 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Bratu Florin).
Va obliga, în solidar, pe inculpaţii Borcea Cristian, Becali Ioan şi Neţoiu Gheorghe la plata către partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 405.992 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Alexa Dan).
Va obliga, în solidar, pe inculpaţii Borcea Cristian şi Becali Ioan la plata către partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 164.780 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Mihalcea Adrian).
Condamnările
În dosarul transferurilor de jucători, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe managerul general al FC Steaua Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, pe fostul acţionar al FC Dinamo Cristian Borcea la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, pe fostul acţionarul majoritar al FC Rapid George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, pe fostul impresar Ioan Becali la şase ani şi patru luni, pe impresarul Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni, pe fostul fotbalist Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.