Durata concediului maternal nu va scădea sub doi ani, au decis în această seară liderii Coaliţiei. Discuţiile vor continua şi mâine, pe marginea valorii plafonului maximal al indemnizaâ€ţiei.
Dacă asupra sumei minime încasată de mămici, 600 de lei, liderii Coaliţiei au fost de acord în unanimitate să nu fie modificată, plafonul maximal ar putea să scadă, arată surse oficiale citate de Agerpres. "Consensul pentru durata de doi ani a concediului maternal şi plafonul minimal de 600 de lei a fost unanim. În cazul plafonului maximal rămâne ca mâine (luni - n.r.) dimineaâ€ţă Coaliâ€ia să decidă, pentru că ministrul Muncii a venit cu calculele proprii, noi cu altele şi urmează ca mâine dimineaţă să se mai verifice calculele, să se mai analizeze şi să se ia o decizie", au arătat sursele citate. După ce ministrul Muncii, Ioan Botiş, a încercat joi să-i convingă pe membrii Coaliţiei ca mamele să se întoarcă la muncă după an de concediu maternal, liderii partidelor aflate la guvernare au amânat discuţia pentru astăzi, decizia finală urmând să fie luată mâine. Ideea ministrului Muncii era să reducă perioada de concediu pentru creşterea copilului la 12 luni şi acordarea unui stimulent lunar de 500 de lei, începând cu luna a şaptea până la împlinirea perioadei de 24 de luni, dacă mamele se întorc mai devreme la serviciu. În Coaliţie însă opiniile au fost împărţite. Liderii UDMR de pildă au respins din start propunerea lui Botiş. "Sunt destul de ferm aici. Nu suntem de acord cu reducerea concediului maternal şi am spus-o şi la discuţia din coaliţie. Suntem de acord să analizăm, pentru că avem nevoie de bani. Am înţeles că este o problemă în ceea ce priveşte bugetul asigurărilor. Trebuie să dăm posibilitatea acelor mame care doresc să se întoarcă la locul muncă să aibă această posibilitate după o anumită perioadă - jumătate de an - sau analizăm la cât timp după naştere şi, da, să primească un anumit cuantum, circa 500 de lei, dacă se întorc la lucru", a spus Laszlo Borbely, ministrul Mediului. De asemenea, premierul Emil Boc declara miercuri că va decide durata concediului maternal şi valoarea indemnizaţiei pentru mame după discuţiile din Coaliţie.c "Până atunci, evident, ascultăm toate opiniile care se impun pe acest subiect şi, după ce această perioadă va fi epuizată, vă vom anunţa decizia Guvernului. Repet, eu sunt ultimul care ia decizia, până atunci aştept concluziile celor abilitaţi'', a spus Emil Boc