Cele peste 100 de perechi de acvilă de munte din ţara noastră aşteaptă ca statul să le ofere şansa să trăiască în continuare în Carpaţi.

În 2000, doi studenţi şi-au pus în cap să numere câte acvile de munte şi şoimi călători trăiesc în România. Alţi voluntari s-au alăturat iniţiativei, iar, la momentul când au tras linie, au observat că populaţia este una importantă, dar sensibilă.

Cercetările au debutat timid: tinerii implicaţi în proiect şi-au finanţat expediţiile în căutarea acvilelor din Apuseni din buzunarul propriu. În primii cinci ani, nu au avut nici măcar o maşină pentru a se deplasa pe teren. "Situaţia s-a schimbat în 2005, când am câştigat un proiect mic pentru recensământul în Apuseni de la British Ornithologists' Union", spune Istvan Kovacs, care s-a alăturat în 2001 proiectului iniţiat de Komáromi István Sándor şi Vágási István Csongor.

Pe urmele vulturilor, cu bani britanici şi olandezi

Cei trei sunt membri ai Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii "Grupul Milvus". Dacă banii britanicilor au fost folosiţi pentru căutările de acvile şi şoimi din Apuseni, alt impuls a venit în 2007, când o fundaţie din Miercurea-Ciuc şi un program al ambasadei olandeze au permis extinderea programului în Munţii Aninei, Semenic, Locvei, Almăjului, Cernei, Mehedinţi şi Retezat.

"Din 2008, programul este finanţat din sponzorizări", adaugă Kovacs. Banii primiţi au lărgit din nou căutările. După monitorizări în jumătate din lanţul Carpaţilor, au fost găsite 42 de perechi. Cele mai multe, 13, în Munţii Trascăului-Metaliferi-Gilăului. În toată ţara, se pare că trăiesc 100-150 de perechi de acvile de munte.

"E nevoie de puţină voinţă politică"

Acvila de munte nu a avut viaţă uşoară în România şi nici viitorul nu pare luminos. În anii '60-'70, comuniştii au omorât mamifere dăunătoare (vulpe, lup etc.) cu carne otrăvită.

"Acvila consumă leşuri, astfel încât e probabil ca multe exemplare să fi murit atunci", spune Kovacs. Acum, populaţia de acvile de munte este "stabilă sau chiar în creştere", opinează Kovacs.

Însă ameninţări există, cele mai multe antropice. "Despre acvila de munte s-a format o idee: că trăieşte în zone inaccesibile ale munţilor înalţi", arată membrul "Milvus". Însă adevărul este că multe perechi cuibăresc la sute de metri de localităţi. Iar ameninţarea vine de la casele de vacanţă, care intră uneori până sub versanţi, şi de la amatorii de sporturi extreme care ajung printre cuiburile acestor păsări.

În plus, satele tradiţionale din munţi dispar de la un an la altul, iar fâneţele sunt abandonate. "E nevoie de puţină voinţă politică, în acest moment inexistentă, pentru crearea unei legi bune şi aplicarea acesteia", cere Kovacs. Chiar şi în aceste condiţii, Milvus a obţinut ceva: câteva arii de protecţie pentru acvila de munte, prin desemnarea unor situri drept arii Natura 2000.

FOTO: Silviu Matei, www.outdoorphotography.ro

TEMERI

Indivizi care fură ouăle acvilelor din cuib

În iulie 2007, fotograful Silviu Matei a avut o excursie de trei zile, cu scopul precis de a surprinde acvila de munte în toată splendoarea ei. Aşa că şi-a luat cortul şi a plecat în Munţii Trascăului. Nu vrea să spună exact unde. De ce? "Niciun iubitor nu ţi-ar spune unde merge. Pentru că vede cineva textul ăsta şi se duce şi ia ouăle ca să facă el pui de acvilă. Pare greu de crezut, dar se întâmplă", spune Matei, autorul imaginii principale a acestui articol.

Când a fotografiat acvila şi vânturelul roşu (în spate) pe care le vedeţi mai sus, a fost la o distanţă de vreo 80 de metri de păsări. "Stăteam undeva pe versant, la 50 de metri de cortul meu. Îmi pusesem ramuri de copac în cap şi pe lângă mine, să trec neobservat de păsări. Scoteam doar teleobiectivul printre crengi", povesteşte el.

A reuşit să prindă o serie de imagini în a doua zi pe munte. Aceste poze au fost postate pe site-ul său, outdoorphotography.ro, şi pe alpinet.org, unde au strâns mii de vizualizări.

Istvan Kovacs spune la rându-i că este posibil ca răutatea omului să nu lase populaţia de acvile de munte să se dezvolte cum ar trebui. "Nu am putut depista cauzele mortalităţii ridicate la păsările adulte [în Apuseni], însă cel mai probabil este vorba de unul sau mai mulţi factori antropici, anume braconajul sau otrăvirea. Nu se poate exclude însă nici o eventuală cauză naturală (de ex. prezenţa unei boli)", consideră el. Vedeţi AICI mai multe fotografii realizate de Silviu Matei