Și-a prezentat demisia după ce a fugit din țară. Autoritățile sunt în alertă

Și-a prezentat demisia după ce a fugit din țară. Autoritățile sunt în alertă

Institutul de Cercetări în domeniul Tehnologiei Spațiale (Roskosmos) a anunțat că Iuri Iașkin a fugit din țară după ce autoritățile au demarat mai multe anchete împotriva acestuia. Iuri Iașkin, directorul Raskosmos, a fost acuzat că a administrat greșit agenția pe care a condus-o.

 

Roskosmos coordonează cercetările legate de programul spațial și de dezvoltarea rachetelor balistice, potrivit moldova.europalibera.org

Iașkin a trimis recent o scrisoare prin care și-a prezentat demisia de la conducerea institutului. Ultima oară el a fost văzut în Grecia, unde a fost într-o deplasare în interes de serviciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

După rămânerea în străinătate a directorului institutului menţionat, în echipa care efectuează inspecţia au fost incluşi şi angajaţi FSB (Serviciul Federal de Securitate, fostul KGB).

Iașkin a lucrat cu Roskosmos din 1993, iar din 2012 a fost numit director general.