Preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, cunoscut pentru euroscepticismul său, doreşte ca guvernul să negocieze cu autorităţile de la Bruxelles dreptul să renunţe la adoptarea monedei unice.
"Sub acoperirea anonimatului, doi miniştri au indicat că preşedintele Klaus ar dori ca guvernul să negocieze o excepţie asupra adoptării euro", potrivit site-ului cotidianului iDNES.cz, care citează doi miniştri, informează Agepres.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Radim Ochvat, a refuzat să comenteze informaţia.
Modelul britanic şi danez
Dacă Bruxelles-ul va accepta, Cehia ar urma să-şi păstreze moneda, coroana cehă (CHF), chiar dacă sunt îndeplinite toate criteriile pentru adoptarea euro, după modelul Marii Britanii şi al Danemarcei.
În acest fel, ar fi anulat angajamentul de a adopta euro, prevăzut în momentul aderării la UE, în 2004.
Pe de altă parte, ministrul ceh de finanţe, Miroslav Kalousek, a declarat că guvernul ceh nu împărtăşeşte această poziţie.
Majoritatea cetăţenilor cehi (55%) se opune înlocuirii coroanei cu moneda europeană, potrivit Institutului oficial de sondaje CVVM.