Elena Udrea: " E necesară împărţirea României pe regiuni"
- Adam Popescu
- 5 noiembrie 2010, 16:42
Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat astăzi la Timişoara că e necesară reîmpărţirea administrativă a României pe regiuni, dar nu mai devreme de 2013.
Elena Udrea a participat la Timişoara la o întâlnire cu delegaţia europarlamentarilor membri în Comisia pentru Dezvoltare Regională. "Până în 2013 nu se va face o reîmpărţire a României în regiuni şi va trebui ca abordarea noastră să fie una pragmatică. Este vorba şi de considerente istorice, economice. Dar din punctul de vedere al ministerului această reîmpărţire, care credem că va fi necesară, trebuie să aibă ca prim scop o mai mare eficienţă şi o implicare mai directă asupra unei mai bune absorbţii a fondurilor europene în următoarea perioadă", a spus Udrea.
Ministrul a mai spus că se ia în calcul reîmpărţirea României pe regiuni cu competenţe mai mari la nivel local, după ce Lambert van Nistelrooij, şeful delegaţiei eroparlamerntare, a arătat că sistemul împărţirii României în 41 de judeţe este o frână în atragerea de fonduri
În cadrul discuţiilor de la Timişoara, oficialii au declarat că Regiunea Vest a accesat fonduri europene în valoare de 416 milioane de euro, consumând practic toţi banii disponibili până în 2014.
A confundat bastionul cu castelul
În timpul vizitei de la Timişoara, Elena Udrea a văzut şi Bestionul Theresia, reabilitat cu bani europeni, dar la final a crezut că s-a aflat în Castelul Huniade (Muzeul Banatului, unde va reveni peste două săptămâni ca să semneze contractul de finanţare pentru reabilitare - n.r.).
Când a ajuns la primul etaj al clădirii, Elena Udrea a remarcat că Bastionul seamănă cu un obiectiv din Roma. "Aceste intrări se aseamnănă cu o intrare din Roma, dar nu îmi mai amintesc cum se numeşte", a spus ministrul.