Mobilizare generală împotriva spărgătorilor

Mobilizare generală împotriva spărgătorilor

Poliţiştii au bătut ieri la uşile bucureştenilor din sectorul 2 pentru a-i învăţa cum să-şi protejeze locuinţele de hoţi.

"Să trăiţi! Am fost grănicer şi m-au făcut sublocotenent în armată pentru că ştiam să prind infractorii. Foarte bine faceţi că ne spuneţi cum să ne mobilizăm, să ne ferim de ei. Eu i-am prins pe doi care furaseră uşile interioare de la lift. I-am urmărit şi am chemat poliţia", l-a întâmpinat Tudose Nedelcu, un pensionar în vârstă de 64 de ani, din sectorul 2 al Capitalei, pe poliţistul de proximitate care a împărţit pliante şi sfaturi şi în blocul în care locuieşte el.

Demersul de ieri al oamenilor legii se va extinde la nivel naţional şi se înscrie în a doua etapă a campaniei "Un plus de siguranţă".

"Prima etapă a fost de informare a opiniei publice despre faptul că unul din patru furturi din locuinţe are loc ca urmare a ignoranţei sau a neglijenţei proprietarilor. Acum, am început să mergem la oameni acasă, să le explicăm ce măsuri trebuie să ia ca să nu devină victimele infractorilor", a precizat comisarul Marius Tache, din cadrul Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii (ICPC) al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

"O uşă solidă şi o bâtă sunt bine-venite în aceste situaţii"

El şi colegii săi au însoţit-o dis-de-dimineaţă pe agentul Roxana Ştefan, poliţist de proximitate la Secţia 7, în cartierul bucureştean Colentina. În total, 30 de blocuri au fost vizitate de oamenii legii. "Peste mine a vrut să intre unul în casă, acum vreo şase luni. A zis că e de la gaze şi a încercat să împingă uşa. Noroc că aveam o sticlă în mână şi i-am zis că-i dau în cap. Aşa am scăpat", le-a povestit poliţiştilor Ştefania Danilescu, locatară a unui bloc de pe şoseaua Colentina.

"E foarte bună campania. Eu sunt taximetrist şi sunt mai tot timpul plecat. Dar le dau pliantele copiilor şi neveste-mii să înveţe după ele, că sunt fel de fel de indivizi prin zona asta", a adăugat un alt locatar, Gheorghe Găgeanu. "Bine că îmi spuneţi că nu prea ştiu ce măsuri se impun. Eu ştiu că o uşă solidă şi o bâtă după ea sunt bine-venite în aceste situaţii", a conchis, la rândul lui, Marius Ciupitu, un alt locatar.

  • De azi, poliţia demarează şi un concurs în urma căruia o asociaţie de locatari va câştiga, pentru blocul ei, un sistem de securitate de la Asociaţia Română pentru Tehnică de Securitate. Cei interesaţi pot descărca formularul de înscriere.

"PONTURI"

Interfonul şi grilajele alungă hoţii

Poliţiştii au şi câteva "ponturi" menite să-i ţină pe hoţi departe de imobilul în care locuiţi, dacă sunt aplicate şi folosite "cu încredere" de toţi locatarii. Astfel:

  • E bine să montaţi o yală solidă la uşa de la intrare în scara blocului (asta, cu atât mai mult cu cât în toate oraşele mari din România există foarte multe imobile ale căror uşi sunt permanent deschise, iar yalele lipsesc cu desăvârşire);
  • Instalaţi un interfon şi folosiţi-l aşa cum trebuie pentru a-şi dovedi eficienţa. Este zadarnică montarea interfonului dacă acest dispozitiv nu e folosit corect;
  • Asiguraţi corespunzător uşile de la subsol, de la terasă şi de la intrările suplimentare în imobil;
  • Asiguraţi-vă că, la intrările în holurile blocului şi pe paliere, există o lumină care funcţionează;
  • Asiguraţi-vă că geamurile de la uşile de acces sunt protejate cu grilaje;
  • Apelaţi la firme specializate de securitate dacă intenţionaţi să instalaţi un dispozitiv de securitate. Firmele trebuie să fie autorizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Ne puteți urmări și pe Google News