Pe timp de criză, cele mai multe case se fac la ţară
- Adam Popescu
- 28 octombrie 2010, 11:09
În primele 10 luni ale anului s-au eliberat 32.835 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 13,0% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Dacă în regiunile de dezvoltare Nord-Vest şi Sud-Muntenia s-au înregistrat cele mai mari scăderi ale numărului de autorizaţii de construire eliberate, în regiunea Vest numărul acestora a crescut în primele 9 luni ale acestui an comparativ cu acelaşi interval din 2009.
În luna septembrie 2010, s-au eliberat 4.072 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 12,8% mai puţine faţă de luna precedentă şi în scădere cu aproape 14% faţă de septembrie 2009. Cea mai mare parte a autorizaţiilor de construire s-au eliberat în luna septembrie pentru zona rurală, respectiv 66,2% din total.
Faţă de luna septembrie 2009, în septembrie 2010 cele mai importante scăderi ale numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale s-au înregistrat în regiunile:
- Centru (minus 218 autorizaţii),
- Nord-Vest (minus 119 autorizaţii),
- Sud-Muntenia (minus 90 autorizaţii).
O uşoară creştere a numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Vest.
Sursa: INS