Soldele militarilor cresc cu 5,5 la sută pentru a putea fi impozitate
- Adam Popescu
- 9 octombrie 2010, 15:12
Un document intern al Ministerului Muncii, trimis Caselor de Pensii din toată ţara, dezvăluie modul în care sunt rezolvate probleme salariale ale anumitor categorii profesionale. Este vorba despre persoanele asigurate din sistemele de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, care, pentru a nu suferi în urma trecerii de la un sistem de asigurare la altul, vor beneficia de majorări de venituri.
După ce guvernul a decis ca angajaţii sistemelor de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională să contribuie la sistemul pubilc de pensii, şi nu la Casa Militară de Pensii, executivul a dat o hotărâre de guvern de recalculare a pensiilor respective.
Curtea de Apel Cluj a suspendat însă hotărârea de guvern, aşa că Ministerul Muncii a găsit o altă soluţie: majorarea soldelor!
- Recalcularea pensiilor militarilor, blocată de Curtea de Apel Cluj
"Se va proceda la majorarea veniturilor salariale"
Documentul citat descrie mecanismul prin care militarii trebuie să plătească o contribuţie de 10,5 la sută la sistemul public de pensii, la fel ca restul populaţiei: "În prezent, personalul din domeniul apărării naţionale achită o contribuţie de cinci la sută la bugetul de stat din care, de altfel, se achită pensiile în acest moment. Începând cu data intrării în vigoare a legii, va contribui la sistemul unitar de pensii publice, la fel ca şi celelalte categorii de persoane, cu 10,5 la sută contribuţie individuală din venitul câştigat", se arată în document.
Pentru ca, totuşi, veniturile militarilor, poliţiştilor şi ale gardienilor din penitenciare să nu fie diminuate în urma aplicării legii, autorităţile au găsit soluţia majorării acestora.
"Pentru a nu se produce o diminuare a veniturilor salariale prezente, generate de plata contribuţiei individuale de 10,5 la sută la bugetul asigurărilor sociale de stat, se va proceda la majoritatea veniturilor salariale cu 5,5 la sută", precizează ordinul citat.
Militarii se vor pensiona la 60 de ani
Noua lege a pensiilor, care uniformizează sistemele militare cu sistemul public de pensii mai prevede şi creşterea vârstei de pensionare a militarilor: "În cazul persoanelor asigurate din sistemele de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, vârstele standard de pensionare vor creşte gradual de la 55 de ani la 60 de ani, până în anul 2030", se mai arată în documentul Ministerului Muncii.