Şeful de la Concurenţă: ''Nu investigăm colaborarea între bănci''
- Adam Popescu
- 16 septembrie 2010, 15:22
Consiliul Concurenţei (CC) nu derulează în prezent nicio investigaţie cu privire la posibila colaborare dintre bănci, în ceea ce priveşte acorduri referitoare la costurile creditării sau ale altor servicii bancare, a declarat astăzi preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. Totodată, el consideră în următoarele luni va avea loc o avalanșă de refinanțări la creditele populației.
''După mine cred că la creditele vechi ar trebui oferite aceleași condiții ca și la cele noi'', mai spune Chirițoiu care consideră că 4 puncte procentuale este o discrepanță foarte mare între o dobândă anuală efectivă (DAE) de 10% la un împrumut imobiliar în derulare și 6% cât are unul nou.
''Acesta este un semn că piața nu funcționează corect și ar pi păcat să nu corectăm aceste greșeli care sunt în contractele de creditare'', afirmă șeful Consiliului Concurenței. Potrivit lui, instituția pe care o conduce va comanda peste 6 luni un studiu pentru a vedea cum a evoluat piața de la impunerea Ordonanței 50.
În primăvara acestui an, CC anunţa că a definitivat prima anchetă în domeniul bancar, demarată pe fondul suspiciunilor privind posibila manipulare a dobânzilor pe piaţa monetară în octombrie 2008. Atunci, BRD şi Raiffeisen au fost amendate.
Avalanșă de refinanțări Președintele Consiliului Concurenței consideră că în următoarele luni în piața bancară vor avea loc schimbări majore de clienți între instituțiile de creditare. Asta pentru că persoanele fizice vor să beneficieze de promoțiile bancherilor și vor apela la refinanțarea creditelor.
Perioada este una propice având în vedere că dobânzile deși au crescut în ultimele două luni sunt la niveluri mai mici decât acum doi ani. Mai mult, de la intrarea în vigoare a OUG 50/2010 rambursarea anticipată, dacă este cazul, are costuri mult mai reduse decât înainte.
Potrivit lui Chirițoiu, avalanșa de refinanțări va fi posibilă și datorită reducerii taxelor notariale. "Plateai o dobanda de 10% la un credit ipotecar vechi si puteai lua unul nou cu 6%. Pana la urma tot acolo se va ajunge, pentru ca oamenii nu sunt prosti, nu vor sta la o dobanda de 10%. Daca eliminam costul de refinantare clientii vor face acest lucru", a declarat Bogdan Chiritoiu. El a mai apreciat ca in urmatoarele luni concurenta intre banci va creste, in conditiile in care institutiile de credit au inceput deja sa introduca in oferte promotii de refinantare a creditelor de la alte banci.