Sorin Ovidiu Vintu mizează pe boală pentru a scăpa de arest

Sorin Ovidiu Vintu mizează pe boală pentru a scăpa de arest

Deşi Vîntu a acceptat în arest tratamentul menit a-i ţine sub control boala, avocaţii lui speră ca aceasta să fie un motiv suficient pentru eliberare.

Cu toate că a acceptat să primească medicamentele menite a-i ţine sub control boala cronică de care suferă (poliomielită) abia la 24 de ore de la momentul la care a fost încarcerat, Sorin Ovidiu Vîntu speră ca, săptămâna aceasta, să-i înduplece pe judecătorii Curţii de Apel Bucureşti să-l elibereze din motive medicale.

"Iniţial, a refuzat, în scris, să primească tratamentul şi alimentele. Ulterior, mai exact vineri seară, după discuţiile purtate cu avocatul său, a acceptat, tot în scris, să renunţe la această... să-i spunem «formă de protest ». Domnul Sorin Ovidiu Vîntu suferă de multă vreme de poliomielită, iar lipsa tratamentului poate determina o stare febrilă (temperatură peste 39,5 grade Celsius) şi lipsa poftei de mâncare", au explicat surse din poliţie.

Excepţiile şi viciile de procedură, aproape inutile

Potrivit acestora, în acest moment, SOV nu doar că se tratează, dar a acceptat să guste chiar şi din mâncarea gătită la Penitenciarul Rahova şi servită tuturor celor aflaţi în detenţie în arestul Poliţiei Capitalei.

"Probabil, ştia ce efect va avea asupra sa, nu atât lipsa alimentelor, cât cea a tratamentului şi spera să fie astfel eliberat sau transferat la spital. Apărătorul l-a convins că nu e însă o soluţie să le refuze, deoarece în arestul poliţiei există un cabinet medical şi personal medical competent să-i acorde îngrijiri medicale. În plus, poliomielita nu este o boală care să nu poată fi ţinută sub control şi în spitalele din sistemul penitenciar. Prin urmare, în cel mai rău caz, putea fi transferat la Spitalul Penitenciar Jilava", au completat aceleaşi surse.

De altfel, sâmbătă, Serviciul de Informare şi Relaţii Publice al Poliţiei Capitalei confirma, într-un comunicat de presă, că, "în momentul introducerii în arest, domnul Sorin Ovidiu Vîntu a declarat în scris că refuză medicamentaţia şi alimentaţia" pentru ca "ulterior, după discuţiile purtate cu avocatul său, să revină asupra deciziei de refuz".

Oricum, boala de care suferă SOV va constitui laitmotivul apărării, zilele următoare, la judecarea recursului formulat împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de a-l arunca după gratii pe omul de afaceri, arată sursele citate.

"Şi la termenul de joi seară, avocaţii au încercat să ridice excepţii şi să invoce vicii de procedură. Nu au avut însă succes, aşa că îşi vor baza strategia pe problemele medicale ale clientului lor", au explicat specialişti în Drept contactaţi de EVZ.

Acuzat de favorizarea infractorului, după ce l-ar fi ajutat cu sute de mii de euro pe fugarul Nicolae Popa să se ascundă în Indonezia, SOV a fost arestat, în noaptea de joi spre vineri, pentru 29 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News