Familiile afectate de inundaţii, alături de voluntari din toată ţara, încep de astăzi să lucreze pe şantierele noilor locuinţe în care se vor muta până la începutul iernii. Trei minute, atâta răgaz au avut dorohoienii, înainte ca apa să le ajungă sub bărbie. Şi-au strâns copiii şi nepoţii în braţe şi au năvălit pe uşile care abia atunci şi-au dezvăluit defectul din construcţie: erau prea înguste ca să-i salveze pe toţi odată. S-au năpustit spre porţi, lăsând în urmă huruitul apelor, ca sunetul unui pistol de start, pe vreun teren olimpic.

Şi-au strâns copiii şi nepoţii în braţe şi au năvălit pe uşile care abia atunci şi-au dezvăluit defectul din construcţie: erau prea înguste ca să-i salveze pe toţi odată. S-au năpustit spre porţi, lăsând în urmă huruitul apelor, ca sunetul unui pistol de start, pe vreun teren olimpic. Au fugit toţi, cu ce aveau pe ei şi cu o frică ce le făcea pieptul să plesnească. Unii, "bărbaţi adevăraţi", se înnegresc la faţă şi acum când văd un nor plumburiu pe cer, alţii ascultă mai abitir sunetul frunzelor ce răscolesc copacii, în căutarea unei ameninţări pe care n-o ştiau până atunci aşa aproape.

La Autobaza Dorohoi praful se înalţă acum până la cer sub greutatea buldozerelor care-şi fac treabă pe şantier şi sub tălpile goale ale câtorva copii care se învârt după rulotele care le sunt de aproape două luni casă. Cu toate că e zi lucrătoare, părinţii lor au în mişcări ceva din lentoarea unei duminici.

"Am auzit că vine...", şi face o grimasă semnificativă Elena Iasciuc, încercând să-i potolească pe cei patru copii care se învârt în jurul fustei ei. Da, vine la şantier Elena Udrea. Astăzi se va pune temelia primei case construite de Habitat for Humanity cu voluntari din toată ţara.

Şi de când s-au pomenit ei în oraşul ăsta mic din colţul Moldovei nu s-au gândit câtă bucurie le va aduce câteva mâini de balast, amestecate cu apă şi cu ciment. Sub ochii lor, încadrată într-o ramă de haine proaspăt spălate, ondulate de un fir de vânt, se întinde o vale cu şanţuri scobite, cu dune de pietriş şi buldozere, care în dezordinea ei, îi lasă să viseze la viitoarea lor viaţă.

Puhoiul

Noaptea dinspre 28 spre 29 iunie o să rămână pentru dorohoieni scrisă în viaţa lor la fel cum stă plină de respect o dată însemnată cu roşu în calendar. Tot atunci au învăţat că dacă te uiţi înapoi eşti pierdut, la fel cum soţia lui Lot s-a făcut stană de piatră. "Era să mor. Aveam un covor frumos, care mi-a plăcut mie mult şi l-am văzut cum plutea pe apă. Şi am vrut să mă duc după el şi atunci venea apa. M-a tras bărbat-miu înapoi, că acolo rămâneam: «Eşti nebună, vrei să mori pentru un covor?»", povesteşte Elena Iasciuc.

"Da, şi eu când am ajuns la colţ acolo la ţigani am căzut jos şi m-am prins de un om aşa tare şi i-am zis: «Omule, ţine-mă că eu îs în Zodia Apelor şi acuma mă ia»", povesteşte cu flacără în ochi Viorica Răceanu, lăsând să-i pice scrumul de la o ţigară uitată între degete de când s-a încins discuţia. O bătrână s-a întors în casă "cică după bani şi acte" şi nu s-a mai întors. Vecina ei o poartă în suflet cu remuşcare: "De ce nu m-oi fi dus după ea s-o scot?"

O altă femeie a văzut cimitirul cu case înglodate sau puse la pământ după ce apa şi-a făcut damblaua. "Eram în Italia şi m-am întors imediat. Gardul de la casa mea l-au dus la un kilometru. N-am mai salvat decât icoanele de pe pereţi. Am primit anul trecut de la femeia de unde am lucrat nişte păpuşi de porţelan. Rău îmi mai pare după ele...", spune femeia, cu mâinile încrucişate la piept.

"Eu ştiu să înot", povesteşte cu un zâmbet larg o fetiţă tunsă băieţeşte, aşteptând un zâmbet de aprobare ca după o ghiduşie.

Regretele

Dorohoienii nu-şi plâng numai oamenii pe care i-au îngropat când cerul încă se răzbuna pe pământurile care nu cunoscuseră ce-i aia inundaţie de zeci de ani. După ce apa n-a mai curs de sus, au pornit să dezgroape ce le-a mai rămas. Unora nimic. "În martie am terminat de plătit ratele la maşina de spălat. 12 milioane am dat. Nici televizorul color nu l-am mai putut salva. Şi din pensie am strâns în fiecare lună să-l iau", face un inventar Viorica Răceanu.

Nepoţelul ei, Ionuţ Ciprian, întinde ca pe sârmă o mâţă mare, gri, care se zbate să fugă şi totuşi, nu-şi foloseşte ghearele să scape din strânsoare. E un ţânc blond, atins de vărsat de vânt, care se laudă că el a scăpat lighioana pe care o chinuieşte drept compensaţie, de la înec. E abia ora 10.00 şi nu ştie că peste două ore el va fi singurul băieţel pe care Elena Udrea îl va mângâia pe creştet. Oricum, pare nici să nu-i pese, cel puţin nu la fel de mult ca bunicii lui.

"Au mai venit la noi şi domnu’ Dan şi un băiat care cică e de la partidul lu’ domnu’ Vadim Tudor. N-a mai venit dup-aia. Alţii au făcut miliarde. Vecina mea, Mariana, mi-a furat tot din casă şi a mai şi declarat la primărie că sunt plecată în Spania şi că refuz ajutorul. Nici măcar nu ştia că sunt în Italia...", mai povesteşte una dintre vecine, înfuriată de nedreptatea cu care s-au împărţit ajutoarele. Toate cad de acord a lehamite: "Acum ce-i şi 50 de milioane când nu mai ai nimic?".

Timpul

După cele trei minute de nenorocire în care viaţa le-a fost amestecată cu pământ, timpul în Dorohoi s-a prefăcut în veşnicie. Nu-i de mirare că două luni de promisiuni de la autorităţi li se pare prea mult când au lăsat în urmă decenii de viaţă.

Fabrica de sticlă s-a închis, nici confecţiile nu mai merg şi pentru că nu au nici ce munci, cele 81 de familii de sinistraţi de la Autobaza Dorohoi numără zilele. Până când se vor muta în noile case, îşi vor putea lua alt televizor sau nu se vor mai trezi în miez de noapte, cu capul vuindu-le de frica apelor. De astăzi vor începe să muncească la casele de pe şantierul Habitat, ca voluntari. Speranţele lor o să se amestece cu câteva lopeţi de balast, apă şi ciment.

PRIMA CASĂ

Voluntarii "reclădesc speranţa" sinistraţilor din Dorohoi

Un grup de oameni se îndreaptă spre şantier, într-un nor de praf, înconjuraţi de camere şi aparate foto. Flancată de primarul Dorohoiului, prefect şi preşedintele Consiliului Judeţean, Elena Udrea împarte zâmbete cu maximă generozitate.

După ce-şi pune casca de protecţie şi mănuşi care nu prea se asortau cu mocasinii Louis Vuitton varsă la temelia primei case de pe şantierul Habitat un cancioc cu moloz la prima fundaţie.

Cu toate că se angajase să dea şi la lopată, alături de ceilalţi voluntari, s-a răzgândit în aceeaşi dimineaţă şi a încercat să compenseze cu îndemnurile verbale. În timp ce autorităţile s-au întrecut în discursuri, îmbrăcaţi în cămăşi albe şi pantaloni la dungă, muncitorii voluntari veniţi din toată ţara au continuat să lucreze. Habitat for Humanity va construi 50 de case pentru sinistraţi şi 50 autorităţile.

"Pentru a beneficia de o casă, sinistraţii trebuie să fi fost proprietarii caselor distruse de inundaţii, să fie de acord să se mute de unde stăteau în cartierul care va fi construit de Habitat şi să muncească pe şantier ca voluntari. Noi nu le vom spune care este casa cui, se va face o tragere la sorţi la final", explică procedura Petruţa Păcuraru, coordonator comunicare la Habitat for Humanity România.

În Dorohoi, în jur de 400 de familii au fost afectate de inundaţii şi toţi care au fost proprietari vor avea o casă nouă "până la sfârşitul anului", după cum promit oficialii. Unii chiar pe locul vechilor case, alţii care locuiesc în zone de risc, pe alte amplasamente. Doar în jur de 150 de familii stau în tabere de sinistraţi, restul s-au aciuat pe la familii sau prieteni, astfel că Dorohoiul a devenit peste noapte oraşul a mii de sinistraţi care aşteaptă ca pământenii din primării să repare ce a stricat cerul.

Între timp, reprezentanţii de la Habitat aşteaptă voluntari din toată ţara şi chiar din afară care să "reclădească speranţa" în cadrul proiectului cu acelaşi nume şi să dea o mână de ajutor sinistraţilor. Proiectul este susţinut şi de Ministerul Dezvoltăţii Regionale şi Turismului, iar mai multe firme şi companii din ţară au donat materiale de construcţii şi chiar angajaţi.