Dezbatere evz.ro: Ţinutul Secuiesc, noul Kosovo?

Dezbatere evz.ro: Ţinutul Secuiesc, noul Kosovo?

Locuitorii din Kosovo au ieşit în stradă pentru independenţă. Catalanii au mărşăluit în Barcelona pentru independenţă. Urmează secuii?

Declaraţia recentă a lui Laszlo Tokes, cunoscut susţinător al autonomiei teritoriale în secuime, reprezintă un astfel de îndemn. "Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie", propune Tokes. Chemarea la acţiune a eurodeputatului, recent numit vicepreşedinte al Parlamentului European, se bazează pe două exemple, dintre care unul a devenit de ieri un precedent: Catalunia, respectiv Kosovo. După mai multe proteste de stradă, provincia Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în februarie 2008. Reacţia la nivel internaţional a fost diferită. România de exemplu nu susţine nici acum independenţa provinciei din sudul Serbiei. Ieri însă, Curtea Internaţională de la Haga a decis că independenţa Kosovo nu încalcă dreptul internaţional. Cel mai recent exemplu este cel al catalanilor. Pe 11 iulie, mai mult de un milion de catalani au protestat în Barcelona pentru a-şi cere indepedenţa, după ce provincia din nord-estul Spaniei îşi câştigase autonomia în 2006. Demonstraţia de acum peste o săptămână reprezintă practic startul independenţei. Îndemnul lui Laszlo Tokes, catalogat de politicienii tuturor partidelor din România drept instigare la violenţă, ar putea însemna o iminentă luare de poziţie din partea secuilor? Ar ieşi secuii în stradă pentru a-şi cere autonomia? Este Ţinutul Secuiesc noul Kosovo?