Algeria - Slovenia 0-1

Algeria - Slovenia 0-1

Slovenia a învins Algeria, scor 1-0, pe stadionul Peter Mokaba din Polokwane în cel de-al doilea meci al Grupei C de la Cupa Mondială din Africa de Sud.

După 80 de minute de plictiseală şi ocazii de poartă foarte puţine, căpitanul echipei naţionale a Sloveniei, Robert Koren, l-a învins pe portarul algerian cu un şut plasat. În ultimele zece minute de joc nu s-a mai întâmplat nimic, iar slovenii se instalează pe primul loc în Grupa C. Ambele echipe au avut nevoie de un meci de baraj pentru a se califica la turneul final. Slovenii au depăşit, surprinzător, echipa Rusiei, după o dublă manşă echilibrată (1-2 la Moscova şi 1-0 pe teren propriu), în timp ce "vulpile deşertului" au jucat un meci de baraj în Sudan, împotriva Egiptului, pe care l-au câştigat cu scorul de 1-0.

Algeria şi Slovenia nu au o experienţă prea mare la turneele finale. Nord-africanii sunt la cea de-a treia participare, după cele din 1982 şi 1986, când au părăsit competiţia încă din grupe, în timp ce ex-iugoslavii sunt la a doua prezenţă la Cupa Mondială. În Coreea de Sud şi Japonia 2002, slovenii au pierdut toate cele trei partide jucate în grupă, 1-3 cu Spania, 0-1 cu Africa de Sud şi 1-3 cu Paraguay.         În primul meci din Grupa C, SUA şi Anglia au încheiat la egalitate, 1-1. ALGERIA - SLOVENIA 0-1 A marcat: Koren (79) min. 90 - Final de meci. Algerienii s-au zbătut în gol în ultimele minute, nereuşind să trimită niciun şut pe poarta lui Handanovici. Slovenia câştigă cu 1-0. min. 79 - Dezastru pentru Algeria. Slovenia a deschis scorul prin căpitanul Koren, care l-a învins pe neinspiratul Chaouchi cu un şut slab de la marginea careului de 16 metri. Portarul algerian a fost păcălit de traiectoria mingii, iar Slovenia are şanse mari să obţină toate cele trei puncte, după un joc foarte slab. min. 74 - Ghezzal primeşte cel de-al doilea cartonaş galben şi este eliminat. Atacantul algerian al echipei italiene Siena a fost avertizat pentru un henţ stupid în careul sloven, după ce, cu 20 de minute înainte, mai primise un cartonaş galben pentru o tragere de tricou la fel de neinspirată, la 30 de metri de poarta slovenă. min. 72 - Nou intratul Ghezzal a trimis cu capul peste poartă din mijlocul careului sloven. Algerienii par dispuşi să se implice mai mult în ofenisvă în finalul meciului, în timp ce slovenii înlătură cu siguranţă timidele tentative de a deschide scorul ale nord-africanilor. min. 60 - Krim, rămas liber în careul algerian, şutează slab, pe centrul porţii, şi Chaouchi a reţinut cu siguranţă. Ambele echipe practică un joc minimalist, fără complicaţii şi fără prea multă tragere de inimă. min. 55 - Handanovic reţine două şuturi ale algerienilor. Mai întâi, portarul sloven a prins mingea şutată de Ziani, iar doar câteva minute mai târziu, pe cea trimisă de mijlocaşul Yebda. Meciul rămâne în continuare unul foarte tacticizat, cele două echipe parând mulţumite cu scorul afişat în acest moment pe tabela de marcaj. min. 46 - A început partea a doua a meciului. min. 45 - Pauză pe arena "Peter Mokaba". După o primă repriză anostă, Slovenia şi Algeria sunt la egalitate, scor 1-1. min. 42 - Birsa îl pune la mare încercare pe Chaouchi. Mijlocaşul sloven a trimis puternic, sub "transversală", însă portarul algerienilor a respins spectaculos în corner. min. 36 - Algerianul Halliche a trimis cu capul puţin pe lângă poarta slovenilor dintr-o poziţie foarte bună. Nord-africanii au preluat iniţiativa în finalul jocului şi Matmour a şutat şi el pe lângă poarta apărată de Samir Handanovic. min. 30 - Slovenii par mai activi în ceea ce priveşte jocul de construcţie, însă algerienii nu lasă niciun spaţiu liber în defensivă. Cea mai mare ocazie de poartă a primei treimi a meciului a fost irosită de Birsa (Slovenia), care a executat slab o lovitură liberă, iar portarul "vulpile deşertului" a reuşit sa reţină. min. 15 - Ambele echipe s-au anulat reciproc în primul sfert de oră, nici algerienii şi nici slovenii nereuşind să trimită încă vreun şut pe poartă. min. 1 - A început partida de la Polokwane.

GRUPA C

Algeria

Lounés Gaouaoui - Rafik Halliche, Madjid Bougherra, Anther Yahia, Djamel Mesbah - Ryad Boudebouz, Mehdi Lacen, Hassan Yebda, Karim Ziani - Rafik Djebbour, Karim Matmour. Antrenor: Rabah Saadane

Slovenia

Samir Handanovic - Miso Brecko, Bostjan Cesar, Marko Suler, Bojan Jokic - Andraz Kirm, Aleksander Radosavljevic, Robert Koren, Valter Birsa - Zlatko Dedic, Milivoje Novakovic. Antrenor: Matjas Kek.

Ne puteți urmări și pe Google News