Victor Piţurcă vrea clauze de protecţie

Victor Piţurcă vrea clauze de protecţie

Fostul selecţioner îl „educă” pe Gigi, cerându-i garanţii financiare pentru derapaje.

Victor Piţurcă vrea să-şi ia toate măsurile de siguranţă înainte de a anunţa oficial revenirea la cârma Stelei. Semnarea contractului depinde de un singur amănunt. Fostul selecţioner vrea să-i impună lui Gigi Becali o serie de clauze financiare precise.

Concret, Piţurcă îşi doreşte ca la orice derapaj al fostului oier, de genul indicaţii tactice sau criticarea jucătorilor în public, să aibă dreptul să rupă unilateral înţelegerea şi, mai mult, să ia şi o despăgubire financiară serioasă. Piţi se teme ca Gigi să nu-l folosească şi apoi să-l determine să plece, aşa cum s-a întâmplat şi în vara anului 2004.

Tehnicianul în vârstă de 54 de ani ştie că la fel au păţit-o şi alţi antrenori. Apropiaţii fostului selecţioner susţin că acesta vrea să-l „educe” pe Gigi prin condiţionări financiare serioase. „Dacă-i iese din cuvânt şi-l determină să plece înainte de finalul contractului, Gigi trebuie să-i dea şi pielea de pe el. Piţi nu crede nimic din ce i-a promis Becali, de aceea insistă pentru o mulţime de clauze”, ne-a dezvăluit un apropiat al fostului selecţioner. Astfel se explică şi rărirea intervenţiilor la televiziuni ale fostului oier.

S-a opus împrumutului lui Andrei Ionescu

Sosirea lui Piţurcă la Steaua ar putea fi oficializată vineri, când este programată reunirea lotului. Venirea lui Piţi este confirmată de evenimente mărunte. Apropiaţii săi susţin că acesta a turbat zilele trecute, după ce în presă a apărut informaţia că mijlocaşul Andrei Ionescu ar putea fi împrumutat la echipa turcă Mersin Idman Yrdu, din liga secundă.

Ionescu nu va pleca în Turcia pentru că fostul selecţioner l-a propus în Ghencea şi acum îl vrea în lot. Mihai Onicaş, un alt jucător „disponibilizat” în era Stoichiţă, este dorit de „U” Cluj, dar mijlocaşul a fost chemat la reunirea „roş-albaştrilor”.

„El ştie preşedintele”

Gigi Becali nu mai „dă nimic din casă”, deşi recent spunea că „mor dacă nu vorbesc la televizor”. Patronul Stelei a lăsat să se înţeleagă că i-a lăsat pâinea şi cuţitul antrenorului: „Nu ştiu exact când se va oficializa numirea lui Piţurcă la Steaua... e oficial deja... Mai aşteptaţi puţin, să se reunească lotul. El face tot, se ocupă şi de relaţia cu suporterii . Va fi şi un nou preşedinte la club, dar eu nu-l ştiu, Piţi are numele. El vrea să schimbe tot, eu îl las”.

O variantă ar putea fi Valentin Alexandru, chiar dacă secretarul general al LPF a negat, pentru EVZ, această posibilitate. Gică Craioveanu, unul dintre apropiaţii fostului selecţioner, a dezvăluit că „Piţi n-a semnat sută la sută cu Steaua”. Craioveanu susţine că are o listă cu jucători interesanţi din Spania, dar nu face niciun demers până când numirea lui Piţurcă nu va fi oficializată.

PREŢUIRE

Fanii au îngenuncheat în faţa „Fiarei”

Suporterii Stelei au organizat duminică seară, în clubul Dumars din Regie, o petrecere închinată aniversării a 63 de ani de la înfiinţarea clubului Steaua. Victor Piţurcă a fost invitat la petrecere, dar nu a sosit. În schimb, au fost prezenţi Marius Lăcătuş, Tudorel Stoica, Miodrag Belodedici, Ilie Dumitrescu, George Ogăraru, Alina Dumitru şi Ştefan Birtalan.

În momentul în care Lăcătuş a urcat pe scenă, mai mulţi fani au îngenuncheat în faţa lui, iar unul dintre ei chiar i-a sărutat mâna, gest care l-a emoţionat până la lacrimi pe fostul „şeptar” din Ghencea.

Cu această ocazie, Ilie Dumitrescu a aflat că a marcat 75 de goluri pentru „roş-albaştri”. „Bine că am venit aici, pentru că astfel am aflat şi eu că am înscris, accidental, 75 de goluri pentru Steaua”, s-a amuzat fostul internaţional.

Ne puteți urmări și pe Google News