Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reţinut ieri 51 de persoane din Bucureşti şi alte 20 de judeţe, suspectate că au încălcat Legea siguranţei naţionale.
Cei 51 de învinuiţi au cumpărat de la învinuitul N. Oproiu (din judeţul Hunedoara) diverse variante ale unui soft prin care puteau fi interceptate convorbiri telefonice, transmisii tip SMS, dar şi discuţii ambientale.
Potrivit anchetatorilor, programul respectiv e compatibil aproape cu toate dispozitivele care folosesc un sistem de operare de tipul Symbian sau Windows Mobile, inclusiv cu cele de tip BlackBerry sau iPhone.
Surse din rândul anchetatorilor susţin că învinuiţii au instalat aplicaţiile cumpărate de la N. Oproiu pe telefoanele unor oameni de afaceri, jurnalişti, avocaţi sau funcţionari din administraţia publică, printre care s-ar afla chiar şi primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu.
Ieri după-amiază, 20 de persoane au fost aduse la audieri la sediul DIICOT Hunedoara, din Deva. Până la închiderea ediţiei, învinuiţii nu fuseseră încă prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Printre victime, un avocat
La Iaşi, anchetatorii au percheziţionat şi casa avocatului Alexandru Bernic, soţia acestuia având calitatea de învinuit în dosar deoarece ar fi achiziţionat de la N. Oproiu un astfel de soft pentru a-şi urmări soţul.
„Au fost duşi la Deva, în maşini separate, fratele meu are calitatea de parte vătămată, iar cumnata mea şi sora acesteia au calitatea de învinuite. Cumnata mea îl bănuia pe fratele meu de relaţii extraconjugale şi a cumpărat de pe un site un dispozitiv ca să-i poată intercepta lui convorbirile telefonice. Nu ştia că e ilegal ce face, nu are cunoştinţe în domeniul informatic. I-au dus la audieri la Deva probabil pentru că acolo are domiciliul persoana care vindea pe internet softurile neautorizate”, a declarat avocata Carmen Bernic, sora lui Alexandru Bernic.