Amânaţi de la concediere de teama compensaţiilor

Amânaţi de la concediere de teama compensaţiilor

Sute de oameni care lucrează în direcţiile de sănătate vor fi disponibilizaţi, însă măsura e întârziată până se găseşte o soluţie pentru plăţile compensatorii, care merg până la 24 de salarii.

Din cei aproape 5.000 de angajaţi ai celor peste 40 de Direcţii de Sănătate Publică (DSP) din ţară, câteva sute sunt vizaţi de concedire. Contractele colective de muncă prevăd însă plata a 5 până la 24 de salarii compensatorii, ceea ce implică fonduri mari, în condiţiile în care multe posturi care vor fi desfiinţate sunt cele de şefi.

Juriştii spun însă că nu există soluţii pentru a eluda aceste plăţi, care mai devreme sau mai târziu trebuie achitate.

Structură umflată: director executiv şi patru adjuncţi

În luna februarie au fost reduse funcţiile de conducere din spitale cu 28%, din cele 2.069 de posturi fiind desfiinţate 577 de funcţii de directori interimari pe domenii mai puţin importante (director IT sau de resurse umane). Pe lângă această măsură, ministrul sănătăţii, Cseke Attila, susţine că eficientizarea sistemului sanitar trebuie să se producă şi la nivelul DSP-urilor, care au un număr mult mai mare de angajaţi decât este nevoie.

„Sunt dezamăgit de activitatea serviciilor subordonate Ministerului Sănătăţii care nu îşi fac treaba. Mă refer la DSP-uri, care nu îşi îndeplinesc rolul şi au o structură organizatorică umflată”, a declarat ministrul sănătăţii, Cseke Attila. Din aceste motive, structura organizatorică a DSP-urilor va fi regândită şi se vor face disponibilizări în masă.

„La ora actuală, structura organizatorică a DSP-urilor presupune un director executiv coordonator şi patru directori coordonatori adjuncţi. Vor rămâne directorul executiv şi doar doi coordonatori adjuncţi, unul pentru control în sănătate şi unul financiar contabil. Celelalte domenii se vor reorganiza”, a mai spus ministrul. Pe lângă cei din funcţii de conducere, şi restul angajaţilor vor fi afectaţi de concedieri.

„Salariile trebuie plătite mai devreme sau mai târziu”

Strategia de disponibilizare a oamenilor din DSP-uri nu este încă finalizată, pentru că trebuie luate în calcul şi plăţile compensatorii la care au dreptul angajaţii.

„Nu se ştie exact câţi oameni vor fi disponibilizaţi, pentru că se pune problema plăţilor compensatorii, care sunt între 5 şi 24 de salarii, conform contractului colectiv de muncă”, explică ministrul sănătăţii. Însă, indiferent de poziţia adoptată, în acest caz angajaţii disponibilizaţi au dreptul la aceste salarii. „Ministerul nu îi poate disponibiliza fără să îşi asume obligaţia de a le plăti salariile compensatorii cuvenite, indiferent dacă le vor plăti acum sau mai târziu. Oricum, aceste venituri vor fi actualizate cu inflaţia”, explică Ovidiu Jurca, jurist şi vicepreşedinte la Blocul Naţional Sindical.

În plus, ministrul sănătăţii a anunţat că reduce cu 20% cheltuielile bugetare aprobate în 2010 pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, suma economisită fiind de aproape un milion de lei.

BULGARIA

Se renunţă la 270 spitale din 400

Numărul spitalelor din Bulgaria va fi redus de la 400 la doar 130, a declarat ieri ministrul sănătăţii de la Sofia, Anna Maria Borisova. Într-un interviu acordat televiziunii publice bTV, Borisova a precizat că restul de 270 de unităţi medicale nu vor fi închise, ci restructurate şi transformate în centre de recuperare sau în centre de permanenţă.

Pe de altă parte, Ministerul bulgar al Sănătăţii va elabora o nouă metodologie pentru recalcularea salariilor medicilor, printre criteriile avute în vedere numărându-se gradul de dificultate al activităţii desfăşurate şi pregătirea profesională a acestora, scrie presa de la sud de Dunăre. (Dan Stancu)

Ne puteți urmări și pe Google News