Ultima dezbatere dinaintea alegerilor în Marea Britanie
- Adam Popescu
- 30 aprilie 2010, 18:49
Sondajele de opinie sugerează că liderul Partidului Conservator din Marea Britanie, David Cameron, a câştigat ultima dezbatere televizată de dinainte de alegerile generale, care vor avea loc pe 6 mai, potrivit Reuters.
Cea de-a treia şi ultima dezbatere televizată la care au luat parte liderii principalelor trei partide din Marea Britanie a venit la finalul unei săptămâni proaste pentru premierul Gordon Brown. El încearcă să lase în urmă o gafă de proporţii. A fost surprins de un microfon deschis în timp ce o numea bigotă pe o bătrână care îi adresase o întrebare despre imigranţi. „Sunt foarte multe de făcut în acest post şi, aşa cum aţi văzut ieri, lucrurile nu îţi ies mereu aşa cum trebuie. Dar mă pricep să conduc economia şi în vremuri bune, şi în vremuri rele”, a declarat acesta. El s-a axat pe discuţii despre economie de-a lungul emisiunii. Liderul laburist, Gordon Brown, cel conversator, David Cameron şi cel liberal, Nick Clegg, încearcă să depăşească acuzaţiile pe care le-a lansat un grup economic influent ce susţine că niciun partid nu a dat detalii despre felul în care va reduce deficitul bugetar record. „În această lume nesigură şi periculoasă, David Cameron, propune reducerea cheltuielilor publice, care acum sunt de şase miliarden de lire sterline, şi asta va afecta economia într-o vreme când trebuie să sprijinim economia. Nu ne putem permite să pierdem locuri de muncă şi eventuala creştere economică”, a spus Brown. „Acest prim-ministru şi guvernul lui au adus economia într-o asemenea degradare că estimarea de deficit bugetat pentru acest an o depăşeşte pe cea a Greciei”, a spus David Cameron. „Ceea ce nu poţi face – şi acesta este punctul în care nu sunt de acord cu David Cameron şi Gordon Brown – este să crezi că economiile eficiente sunt suficiente. Nu poţi umple o gaură neagră doar prin câteva economii de agrafe de birou”, a spus liberalul Nick Clegg. Cei trei s-au certat şi pe probleme care ţin de regulile bancare şi de bonusuri, dar au discutat şi despre delicatul subiect al imigranţilor.