De aproape cinci ani, Cătălin Ungureanu lucrează la câteva minute distanţă de reşedinţa papală. A renunţat la viaţa în România şi s-a mutat în Italia pentru a evita despărţirea de prietena sa, iar la scurt timp, chiar dacă nu avea forme legale de şedere, a fost angajat la un bar, situat în apropiere de piaţa San Pietro.

Momentul a coincis cu decesul Papei Ioan Paul al II-lea, pe 2 aprilie 2005, şi cu pelerinajul a mii de persoane care au ajuns atunci la Vatican.

Din vara anului trecut, Cătălin Ungureanu, în vârstă de 26 de ani, este noul titular al barului situat în via Traspontina, nr.9, în apropiere, de piaţa San Pietro şi se declară mulţumit de viaţa sa. A ajuns să lucreze pentru foştii proprietari la scurt timp de la sosirea în Italia. „Primul meu contact cu Italia l-am avut în vara anului 2004 când, împreună cu prietena mea de atunci, am venit într-o vacanţă la Roma. La începutul anului 2005, prietena mea trebuia să se transfere cu studiile la Roma, alăturându-se familiei care era deja stabilită acolo de mai mulţi ani. Eu rămăsesem cu o mare dilemă: să las totul şi să plec sau să rămân în ţară, unde începusem să-mi construiesc un viitor sigur si un anumit statut social? Ei bine, uneori sentimentele sunt mai puternice decât raţiunea şi după terminarea unor cursuri m-am mutat la Roma”.

"Povestea comună a fiecărui român" Odată cu această decizie s-a confruntat cu problemele pe care le întâmpină majoritatea românilor ajunşi în peninsulă.

“A început ceea ce eu numesc povestea comună a fiecărui român venit aici. Mă izbeam de o realitate diversă de ceea ce îmi imaginam. Trebuia să iau totul de la zero: limba, lipsa  prietenilor, căutarea unui loc de muncă. Cred că e inutil să spun că majoritatea românilor, din acest punct, au cam aceeaşi poveste. Am încercat să-mi caut de lucru în domeniul meu, dar cum în aceea perioadă era dificil cu actele, nimeni nu risca să angajeze pe cineva care trebuie să facă o muncă de teren, fără documente în regulă.”

Cu toate acestea, Cătălin a fost angajat la un bar din apropierea Vaticanului, exact după moartea Papei Ioan Paul  al II-lea. Deşi nu mai lucrase într-un asemenea loc, a reuşit să se adapteze şi să fie angajat permanent.

“Mă resemnasem şi îmi căutam orice de muncă. O rudă îmi găsise, pentru câteva zile, ceva de muncă la un bar de lângă Vatican. De precizat că se întâmpla chiar după moartea Papei, cu enormele cozi care se creaseră în jurul pieţei San Pietro. Eram foarte emoţionat şi speriat în acelaşi timp, pentru că nu ştiam exact ce voi face acolo. Limba nu o stăpâneam îndeajuns şi nu mai lucrasem niciodată în acel domeniu.

Mi-am luat inima în dinţi şi a doua zi dimineaţă, la ora 5.00, eram deja în punctul în care trebuia să ne întalnim cu patronii. În momentul în care ne făceam loc prin "marea" de oameni veniţi să aducă un ultim omagiu Papei mă întrebam: oare mă voi descurca? Ce trebuie să fac? Cum mă voi înţelege cu ei? Şi iată-ma prins în confuzia creată de barul plin de pelegrini, lucrând robotic, încercând să găsesc o explicaţie la cuvintele pe ce nu le întelegeam. Prima zi de lucru s-a încheiat după 13 ore de muncă continuă. În final, am fost angajat şi după aproape opt luni prinsesem destulă experienţă pentru a lucra singur pe o tură.”

Succesorul unei afaceri profitabile Decizia patronilor de a transfera gestiunea barului către o altă persoană a fost momentul cel mai important pentru Cătălin. Românul se dovedise priceput şi câştigase încrederea patronilor. Astfel, şi-a început activitatea pe cont propriu. A fost nevoie însă şi de un efort financiar consistent.

“După aproape cinci ani petrecuţi în bar, cu bune şi rele, cu umilinţe dar şi cu multe laude, am avut şansa de partea mea. Spun asta pentru că în ciuda caracterului foarte dur al patronilor, în momentul în care aceştia au decis să renunţe la activitate, datorită vârstei înaintate, mi-au propus mie să preiau toată afacerea. Am discutat cu familia, am împrumutat o sumă consistentă şi de anul trecut, din iunie, am pornit la drum pe cont propriu. Între timp, de fosta mea prietenă, cea pentru care venisem în Italia, mă despărţisem.” Deşi programul este lung şi obositor, Cătălin este mulţumit de schimbările pe care le-a făcut în local, precum şi de relaţiile cu clienţii, mai ales cu cei străini.

“Programul e destul de dur.  Deschidem la ora 6 dimineaţa şi închidem la 19.30, fără întrerupere. La început era mai greu, dar acum ne-am obisnuit. Cât despre schimbări, cred că e mai bine să lăsăm la aprecierea clienţilor să decidă dacă sunt schimbări majore în bine. Noi credem că da, pentru că tot ceea ce facem şi tot sacrificiul pe care îl depunem e din inimă şi cu multă seriozitate. Relaţiile cu turiştii, credem noi că sunt deosebite, deoarece îi întâmpinăm cu ospitalitatea tipic românească, profesionalism si seriozitate.

Mi s-a întâmplat, nu odată, ca turiştii, în general cei veniţi cu navele de croazieră, atunci când aud că sunt român să-şi schimbe atitudinea şi să devină mult mai prietenoşi, motivând că cele mai bune servicii în vacanţa lor, le-au avut de la personalul românesc de pe nave. Lumea care intră la noi se simte bine. Îmi amintesc de un grup de scoţieni veniţi în toamna anului trecut, care, după ce mi-au terminat un butoi de bere, au început să cânte şi să danseze în bar, fluturându-şi kilt-urile şi fotografiindu-se cu toţi cei care intrau în bar. Şi asemenea momente sunt destul de multe.” Planuri de viitor? “Viaţa m-a învăţat că oricâte planuri ţi-ai face, nu întotdeauna se îndelinesc. Îndemnul meu este să luăm lucrurile aşa cum vin. Nu se ştie niciodată ce te aşteaptă ...”carpe diem!”.

Andi Rădiu, Corepondenţă din Italia