Amânarea proceselor, cu acordul CSM

Amânarea proceselor, cu acordul CSM

O decizie a Consiliului Superior al Magistraturii, care se referă la normarea muncii magistraţilor, a dat peste cap activitatea în instanţe.

O decizie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care se referă la normarea muncii magistraţilor, a dat peste cap întreaga justiţie din România. La unele instanţe din ţară, între care şi Judecătoria Cluj- Napoca, pentru un banal proces de partaj a averii între doi soţi care au divorţat, primul termen de judecată este fixat pentru sfârşitul lunii noiembrie 2010.

Termene fixate peste opt luni

Decizia CSM a fost luată în decembrie 2009 şi se referă la un program „provizoriu” de normare a muncii judecătorilor la 3.960 de puncte pe an. Mai exact, fiecare dosar de pe masa magistraţilor are un punctaj, iar pentru fiecare şedinţă, judecătorul nu poate să primească dosare noi care totalizează mai mult de 90 de puncte.

Această decizie a condus la o situaţie stranie pentru cei careşi caută dreptatea în justiţie. De exemplu, la Judecătoria Cluj- Napoca, primul termen de judecată în procese simple, cum ar fi cele de partaj, era fixat, vineri, pentru 19 noiembrie 2010, adică peste opt luni.      

Judecătorul Lucian Mihăiţă, din cadrul instanţei clujeane, explică situaţia prin faptul că la colegiul de conducere a instanţei s-a luat decizia de a se aplica hotărârea CSM. „Într-adevăr sunt termene înaintate, dar nu toate sunt la nivelul lunii noiembrie. De exemplu, pentru somaţii de plată se fixează termen pentru 14 iunie”, a arătat magistratul.

Fostul preşedinte al CSM în mandatul căruia s-a luat decizia, Virgil Andreieş, susţine că hotărârea nu este definitivă şi că urmează ca situaţia să fie reanalizată.

Situaţia de la Cluj nu e singulară. Preşedintele Curţii de Apel Cluj, judecătorul Valentin Mitea, arată că astfel de situaţii se regăsesc şi la judecătoriile din Zalău, Baia-Mare sau Bistrişa, arondate acestei instanţe.      

SITUAŢII ABERANTE

Motivarea unei decizii, venită după un an

În condiţiile în care magistraţii sunt printre puţinii bugetari cărora în 2010 le-au fost majorate salariile cu 15%, mulţi justiţiabili se plâng că procesele durează prea mult. Un exemplu e cel al unui om de afaceri din Cluj care s-a judecat cu o instituţie publică pentru a-şi recupera o sumă de bani.

„Sentinţa s-a pronunţat pe 5 mai 2009, iar motivarea am primit-o abia pe 3 martie 2010. Eu ştiu că legal sentinţele trebuie redactate în 30 de zile de la pronunţare”, spune Nicoleta M., administrator la firma în cauză.

Judecătorul care a uitat să motiveze sentinţa se numeşte Monica Lazăr, iar în urma cu an a fost sancţionată pentru că a întârziat nejustificat să motiveze peste 400 de sentinţe.

Ne puteți urmări și pe Google News