Boala mortală pe care o poți lua din apă. Un copil a murit în chinuri

Boala mortală pe care o poți lua din apă. Un copil a murit în chinuri

O fetița de 10 ani a murit în urma unui scaldat într-un râu, după ce a contractat un microorganism extrem de periculos.

O fetiţă care s-a scăldat în râul Brazos din Texas, Statele Unite, a murit, luni, din cauza unei infecţii provocate de o amibă „devoratoare de creier”, au anunţat familia ei şi media, notează Agerpres.

În vârstă de 10 ani, Lily Mae Avant, a început să acuze dureri de cap la 8 septembrie. Imediat după durerile de cap a urmat la scurt timp de febra.

După spitalizarea de urgenţă, medicii au descoperit prezenţa animalului microscopic adică „unei amibe foarte rare şi agresive”, potrivit familiei copilului.

„Frumoasa noastră fetiţă este (...) în braţele lui Iisus'', a scris familia, luni, într-un grup de Facebook creat după îmbolnăvirea ei.

Acest animal microscopic - amiba  preferă apele dulci şi calde ale lacurilor şi râurilor, dar şi izvoarele geotermale şi piscinele insalubre, anunță Departamentul de Sănătate din Texas care a confirmat presei locale că ea a contractat o infecţie cu amiba Naegleria fowleri.

Ea pătrunde în nări şi ajunge apoi la creier, provocând migrene severe, hipertermie, probleme la nivelul gâtului şi vărsături, vertij, letargie, confuzie şi halucinaţii.

''Amiba este prezentă în cursurile de apă dulce din Texas şi în alte locuri din Statele Unite. Cazurile sunt extrem de rare, deşi milioane de oameni înoată în lacuri şi râuri în fiecare an", a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului, Chris Van Deusen.

Anul trecut, un bărbat în vârstă de 29 de ani din New Jersey, Statele Unite, pe nume Fabrizio Stabile, a murit la doar o zi după ce a fost diagnosticat cu infecţie provocată de această amibă. Fluidul cerebrospinal a fost testat pozitiv pentru Naegleria fowleri, care a provocat o infecţie rară ce a fost diagnosticată la numai 143 de cazuri din Statele Unite în ultimii 55 de ani, a menţionat la acea vreme familia bărbatului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News