Un puști de 17 ani a făcut filme indecente cu o minoră cu handicap
- Maria Dima
- 17 noiembrie 2017, 13:07
![Un puști de 17 ani a făcut filme indecente cu o minoră cu handicap](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2017/11/un-pusti-de-17-ani-a-facut-filme-indecente-cu-o-minora-cu-handic.jpg)
Procurorii DIICOT l-au reținut, pe 14 noiembrie, pe Andrei Davidescu din Călărași, acesta fiind acuzat de pornografie infantilă. La locuința acestuia a fost găsit și un pliculeț cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
Procurorii DIICOT arată că, în cursul anului 2017, Andrei Davidescu a exercitat acte sexuale asupra unei minore în vârstă de 16 ani și a produs, deținut, stocat și distribuit, prin intermediul telefonului său mobil, un videoclip cu caracter pornografic în care era prezentată aceasta.
”În urma extinderii cercetărilor a rezultat faptul că, în data de 01.10.2016, inculpatul Davidescu Andrei zis Dade împreună cu alţi 7 minori s-au întâlnit într-o comună de pe raza judeţului Călăraşi cu o persoana vătămată minoră, persoană cu handicap psihic. Cunoscând că persoana vătămată are o capacitate mintală redusă, cei opt băieţi au înconjurat-o pe aceasta şi prin ameninţări şi agresiuni fizice, au determinat-o să execute diferite activităţi batjocoritoare şi cu caracter pornografic, în timp ce inculpatul Davidescu Andrei a filmat întreaga scenă”, se arată în comunicatul DIICOT.
Pe 15 noiembrie, Tribunalului Călăraşi a dispus arestarea preventivă a lui Andrei Davidescu pentru o perioadă de 30 de zile. Faţă de un alt minor, în vârstă de 16 ani, procurorii DIICOT-B.T Călăraşi au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)