Raed Arafat, adevărul despre sirenele care n-au funcționat! „Nu avem un sistem eficient!

Raed Arafat, adevărul despre sirenele care n-au funcționat! „Nu avem un sistem eficient!

Surprize neplăcute la exercițiul de alarmare desfășurat de marți până vineri în toată țara. 635 de sirene nu au funcţionat, iar în localitățile unde vineri au fost trase clopotele, localnicii au crezut că sunt chemați la liturghie sau că a fost cutremur. Raed Arafat spune că sistemul nu funcționează cum trebuie.

România are nevoie de un sistem integrat de avertizare care să permită alarmarea unui număr mare de cetăţeni, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, locotenent colonel Cristian Radu, precizând că din numărul total al echipamentelor de avertizare şi alarmare, pe timpul exerciţiilor desfăşurate, gradul de audibilitate a fost de 48%, potrivit AGERPRES.

Totodată, el a subliniat necesitatea creşterii de echipamente de avertizare şi alarmare şi a atras atenţia că este nevoie de căi alternative pentru transmiterea mesajelor către populaţie.

Oficialul IGSU a anunțat că pe parcursul exerciţiului de alarmare, 6.045 de sirene au fost funcţionale, iar 635 nu au funcţionat.

Prezent la conferinţa de presă, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a atras atenţia că, deşi se cunoşteau date despre exerciţiu - zile, ore - nu există un sistem eficient de alertare al populaţiei, una dintre probleme fiind activarea sirenelor.

„Nu putem spune că dispunem de un sistem de alertare eficient. La nivel local au fost greutăţi în pornirea sirenelor, mai mult din caza factorului uman. Centralizarea comenzii sirenelor este foarte importantă. Am încercat soluţii alternative, una fiind aplicaţia departamentului care funcţionează, dar răspândirea este limitată la acest moment'', a arătat oficialul MAI.

Ce nu au explicat oficialii MAI a fost că la țară lume anici măcar n-a înțeles de ce s-a dat alarma.

Potrivit Digi24, în satele din Olt, alarma în caz de dezastru se dă ca în Evul Mediu. În 15 localităţi din judeţ nu există sistem electronic de alertare a populaţiei, aşa că angajaţii primăriei fie trag clopotele, fie folosesc fluiere sau tobe. Vineri, exerciţiul celor de la ISU a coincis cu ziua în care credincioşii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, iar oamenii au crezut că sunetele clopotelor au anunţat slujba sau că a fost cutremur.