Bușoi, fără CONCURENȚĂ în competiția pentru PNL București - Exclusiv EVZ
- Ana Petrescu
- 23 martie 2017, 10:22
Actualul lider al PNL București și secretar general interimar al partidului, Cristian Bușoi, nu are concurență în competiția pentru alegerile interne de la organizația liberală din Capitală, au spus surse ale formațiunii, pentru EVZ.
Nu numai că va candida pentru șefia filialei din București la alegerile care vor avea loc pe 8 aprilie, dar Bușoi nu exclude o înscriere în cursa pentru președinția PNL.
"Deocamdată, singura decizie pe care am luat-o este să-mi recâştig sau câştig susţinerea în Conferinţa pe Bucureşti pentru că avem un eveniment în 8 aprilie. Vor fi peste 1.000 de delegaţi la Conferinţa pe Bucureşti şi orice intenţie aş avea pentru viitor cred ca ar trebui să pornească de la validarea mea de către acei colegi pe care i-am coordonat în această scurtă perioadă de timp. Dacă acest lucru se va întâmpla şi dacă alţi colegi din ţară vor dovedi deschidere, pot să iau în calcul şi o eventuală candidatură (la funcţia de preşedinte PNL - n.r). Deocamdată, sincer, chiar nu aş putea să fac un anunţ pe această temă", a afirmat, săptămâna trecută, Cristian Buşoi.
Ce JOCURI se fac la fialele de sector
La organizația PNL Sector 1, condusă în prezent de Mihai Voicu, acesta nu mai dorește să fie liderul filialei, reorientându-se către organizația PNL Diaspora. Voicu a obținut și un mandat de deputat în Diaspora. Astfel, în cursă intră noi competitori, fostul secretar general adjunct la Ministerul Transporturilor, Victor Picu, și consilierul general la Primăria Capitalei, Hazem Kansou. Surse liberale au precizat, pentru EVZ, că Hazem Kansou ar putea opta și pentru o funcție la PNL București, iar conducerea liberală să decidă ca Picu să rămână șef la PNL Sector 1. Alegerile pentru această organizație vor avea loc pe 24 martie, ora 18.00, la Palatul Parlamentului.
PNL Sector 2 este condus de senatorul de București, Anca Boagiu, care vrea să intre în competiția pentru această filială. Contracandidatul ei va fi Adrian Neacșu, fost co-președinte la PNL Sector 2 și lider interimar al organizației. Alegerile PNL la acest sector se vor desfășura pe 27 martie, ora 18.00, tot la grupul PNL de la Camera Deputaților.
La Sectorul 3, actualul lider liberal al filialei, Florin Alexe, nu are deloc concurență. El va candida pentru un nou mandat la alegerile care sunt programate pentru 4 aprilie, ora 17.30, de la Parlament.
În organizația liberală din Sectorul 4 se va înscrie din nou în cursă Răzvan Sava, care a candidat la pentru funcția de primar al acestui sector la alegerile locale de anul trecut. El are șanse destul de mari să fie și ales de către colegii săi, au spus surse PNL, pentru EVZ. Acum liderul organizație este Radu Carp, care și-a depus candidatul pentru șefia Institutului Cultural Român. Alegerile al Sectorul 4 vor avea loc joi, 23 martie, începând cu ora 19.00.
La Sectorul 5, liderul filialei Cristian Olteanu nu are concurență, potrivit surselor EVZ. Alegerile la acest sector se vor desfășura pe data de 7 aprilie, la Palatul Parlamentului, de la ora 17.00.
În competiția pentru PNL Sector 6 vor intra liberalii Cornel Pieptea și Alina Marin. Cea din urmă s-ar putea retrage, dacă în cursă va intra actualul lider al organizației, Răzvan Mironescu, care este încă indecis, au spus surse din partid, pentru EVZ. Alegerile pentru organizația din Sectorul 6 vor fi pe 6 aprilie, ora 18.00, tot la Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaților.
"Evenimentul zilei" a mai aflat că actualul viceprimar al Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, care s-a retras din cursa pentru șefia Sectorului 2 în ultimul moment, vrea să candideze pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL București. În schimb, sursele EVZ au precizat că Ovidiu Raețchi, actual vicepreședinte al organizației liberale din Capitală, nu mai dorește să se înscrie în cursa pentru PNL București pentru nicio funcție.