Românii construiesc mai puţin decât anul trecut

Românii construiesc mai puţin decât anul trecut

Anul acesta, mai puţini români decât anul trecut au luat decizia de a-şi construi o locuinţă. În luna noiembrie 2011, s-au eliberat 2.758 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 5,7% faţă de luna octombrie 2011 şi cu 9,1% faţă de luna noiembrie 2010, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada ianuarie - noiembrie 2011, s-au eliberat 36.694 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 6,5% faţă de perioada similară din 2010.

Dintre cele 2.758 autorizaţii eliberate în noiembrie 2011 pentru construirea de clădiri rezidenţiale, 67,6% sunt pentru zona rurală. Cele mai semnificative scăderi ale numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, faţă de luna anterioară, s-au înregistrat în regiunile Sud-Vest Oltenia (-51 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-48 autorizaţii) şi Centru (-42 autorizaţii). În regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia şi Nord-Est s-au înregistrat creşteri uşoare.

În luna noiembrie 2011, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-277 autorizaţii), scăderi semnificative înregistrându-se în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-176 autorizaţii), Sud-Muntenia (-66 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (-27 autorizaţii). În regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov şi Vest s-au înregistrat creşteri a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 36 autorizaţii, respectiv cu o autorizaţie, faţă de luna noiembrie 2010.

Scădere cu 6,5% în primele 11 luni

În primele 11 luni ale anului, au fost eliberate 36.694 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 6,5% faţă de perioada similară din anul 2010. Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-1120 autorizaţii), Sud-Muntenia (-918 autorizaţii), Centru (-501 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-331 autorizaţii) şi Vest (-159 autorizaţii). Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+238 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+174 autorizaţii) şi Sud-Est (+54 autorizaţii).

Ne puteți urmări și pe Google News