DNA va cere arestarea preventivă a judecătoarei de la Focşani

DNA va cere arestarea preventivă a judecătoarei de la Focşani

Procurorii DNA au făcut o percheziţie la locuinţa judecătoarei Anişoara Topor, magistrat la Judecătoria Focşani. Ea este suspectată că ar fi primit bani de la cămătari.

UPDATE 1.Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost de acord, ieri, cu percheziţia la domiciliu, reţinerea şi arestarea preventivă a colegei Anişoara Topor, judecător la Judecătoria Focşani. "Solicitarea de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive a fost prezentată Secţiei pentru judecători a CSM de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru presupuse fapte de corupţie săvârşite de doamna judecător", se arată într-un comunicat al Consiliului. Percheziţionat a fost şi cabinetul de avocatură al soţului acesteia. Potrivit unor surse judiciare, judecătoarea Topor este suspectată că ar fi primit bani de la cămătari în schimbul unor soluţii favorabile în unele dosare. Judecătoarea urmează să fie adusă la Bucureşti pentru a fi audiată de către procurorii anticorupţie. Potrivit declaraţiei de avere, judecătoarea deţine patru terenuri intravilane dintre care două în municipiul Focşani, două case, un apartament şi o locuinţă de vacanţă şi a câştigat anul trecut 70.000 de lei, la care se adaugă venitul anual de 12.000 de lei al soţului.

Ne puteți urmări și pe Google News