Arma secretă a Poliţiei Române. Agentul "talpă - iute"
- Petrisor Cana
- 4 decembrie 2011, 21:01
Poliţia Română are "în dotare" unul dintre cei mai rapizi oameni ai legii din Europa. Fost luptător şi fotbalist, agentul principal Ştefan Oprina aleargă atât de repede în timpul misiunilor, încât cu greu îi scapă un hoţ. A fost cel mai iute în peste 100 de întreceri din România şi a reprezentat ţara noastră la concursuri internaţionale, unde a obţinut performanţe greu de egalat chiar şi de către sportivii de performanţă.
Poliţist este de 17 ani. Sportiv, însă, de când se ştie. "Îmi place să alerg. Despre mine, vă pot spune că am practicat şi lupte-libere şi fotbal, la Metalul Plopeni - la juniori şi la seniori, la o echipa prahoveană din categoria "Onoare" , dar atletismul a fost cel care mi-a adus cele mai mari satisfacţii", a declarat poliţistul-alergător, pentru "Evenimentul Zilei". Atlet, inginer şi poliţist Înainte să devină poliţist, a fost campion naţional la maraton. "În 1992, am fost campion naţional cu echipa Regionalei de Căi Ferate Bucureşti şi am obţinut locul 3 la individual în proba de marathon, cu timpul de 2 h 23min. 50 sec", a rememorat agentul şef. Doi ani mai târziu, el a intrat în rândul poliţiştilor de la Poliţia Capitalei. Pe lângă Şcoala Militară de agenţi de poliţie absolvita în anul 1994, în anul 1997 a obţinut şi calificarea de antrenor de atletism la Şcoala Naţională de Antrenori, iar în anul 2006 şi cea de inginer în electronică şi telecomunicaţii. Mai mult decât atât, Ştefan Oprina a obţinut, în 2007, şi un master în optoelectronica. O familie de sportivi "Specialistul" în alergări al Poliţiei Române nu se consideră o vedetă, însă crede că e un om norocos deoarece a avut alături de el familia, chiar şi atunci când pleca peste mări şi ţări pentru a participa la concursuri internaţionale. "Dacă ar fi să mulţumesc cuiva pentru ceea ce am reuşit, în primul rând ar fi soţia, Rodica, şi cei doi băieţi : Vlad, 19 ani, şi Radu - 15 ani, care au fost alături de mine. Ce să mai zic de părinţii mei pe care i-am văzut atât de rar din cauza multelor deplasări şi a activităţii din Poliţie. Am avut noroc, însă , şi cu şefii şi colegii mei care au înţeles pasiunea mea pentru atletism şi m-au susţinut", s-a rezumat să declare Ştefan Oprina. Băieţii săi sunt componenţi ai echipei C.S.S. 2 şi ai lotului naţional de hochei pe iarbă. Vlad şi Radu au participat la crosuri, alături de tatăl lor, unde, spune Ştefan Oprina, au obţinut rezultate bune. "Motorul" echipei Ştefan Oprina face parte, acum, din Serviciul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă (SPIR), celebrii "mascaţi" ai Poliţiei Capitalei. Şefii lui, auzind de calităţile sale de alergător, l-au şi "înrolat" în echipa Poliţiei Capitalei cu care a participat la concursuri la Campionatul Naţional de Atletism şi Cros al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). A obţinut cu echipa, de-a lungul timpului, şapte locuri 1. De asemenea, la individual s-a clasat de 10 ori pe locul 1, de 4 ori pe locul 2 şi de 5 ori pe locul 3. Rezultatele bune de la campionatul naţional l-au propulsat în echipa ministerului, din care este nelipsit în ultimii ani. A participat la numeroase competiţii internaţionale, obţinând performanţe similare, uneori, cu cele ale sportivilor care ne reprezintă la diferite competiţii internaţionale. Ultima sa realizare a avut-o în Croaţia, la Zagreb, unde a ocupat pentru a şaptea oară consecutiv locul 1. Pe 25 septembrie, alături de echipa de poliţişti ai României, el a obţinut marele trofeu la crosul ''Cele patru zone ale Zagrebului''. Un alt coleg de al său de la Poliţia Metrou, Dănuţ Cernat, s-a clasat pe locul 3 dintre 250 de poliţişti participanţi. Performanţe mondiale Ştefan Oprina participă la Campionatul Mondial de Maraton al Poliţistilor din anul 1996. La prima sa participare a obţinut locul 5, la Atena. Apoi, în 2001 s-a clasat pe locul 6, la Budapesta iar în 2011 pe locul 7, la Praga, cu echipa. La Campionatul European de Cros al Poliţiştilor din 1996 a reuşit să se claseze pe locul 3, în cadrul întrecerii care a avut loc la Middelfart-Danemarca. Tot locul 3, l-a obţinut la competiţia europeană destinată poliţiştilor în 2000 la Templemore-Irlanda iar la Varşovia-Polonia, în 2004, a ocupat locul 5 cu echipa. A fost cel mai bun la Campionatul Balcanic de Cros al Poliţiştilor în anii 2000, 2001,2002 şi 2003 iar cu echipa s-a clasat de două ori pe locul doi la ceeaşi competiţie, în 2009 şi 2011. Şi la maraton, de asemenea, a urcat pe podium cu echipa, în 1995, locul 3, şi în 2002, locul 2, în întrecerile care au avut loc la Atena. Campion şi în timpul liber Şi pentru că aceste rezultate nu se pot obţine oricum, pe langă sutele de mii de kilometri alergaţi la antrenamente până acum, el a participat şi la alte concursuri atletice din România şi din străinatate. Este multiplu campion naţional şi recordmen naţional la probele de 1.500 metri, 3.000 de metri, 5.000 de metri, 10.000 de metri si la semimaraton la Campionatele Naţionale de Atletism Masters. Aproape că nu ratează nicio întrecere care să îi poată pune în valoare calităţile. În cariera sa de sportiv a ocupat de 100 de ori locul 1, de 40 ori locul 2 şi 20 de ori locul 3 la crosurile desfăşurate pe şosea în Bucuresti şi în alte locaţii din Romania. Printre acestea, Crosul Loteriei Române, Crosul Radio România Actualitaţi, Crosul Fii Sănatos cu Aloe Vera, Crosul Pădurii, Crosul Samsung, Crosul Generatiilor, Crosul "Ziua Europei" , Crosul Olimpic sau Crosul Inimii. La întrecere cu marii campioni ai lumii A reprezentat România şi la concursuri internaţionale, altele decât întrecerile între poliţişti. Spre exemplu, în 2004, la Campionatul European de Atletism Masters din Danemarca-Arhus şi Randers a obţinut medalia de bronz la individual în proba de 10.000 de metri şi locul 4 la 5000 de metri. De asemenea, în 2006, în la Linz-Austria şi în 2008 la Clermont-Ferrand, în cadrul Campionatului Mondial de Atletism Masters, a reuşit să obţină cu echipa României, în proba de semimaraton, medalia de bronz. În ambele participări a facut parte din echipa şi colegul său Dănuţ Cernat. Anul acesta, la Nis - Serbia, la Campionatul Balcanic de Cros al Atleţilor Masters a câştigat medalia de argint în proba de 8 000 de metri. Mai are în palmares şi locul 1 la două ediţii ale Maratonului DHL şi locul 1 la Maratonul Internaţional Bucureşti cu ştafetă. Spaima infractorilor Pasiunea pentru alergare şi-a pus amprenta, însă, şi asupra activităţii sale de om al legii. Cu o condiţie fizică de invidiat, el a fost selectat în echipa de elită a Poliţiei Capitalei, cea a mascaţilor de la SPIR. Aici are, în principal, următoarele atribuţii: execută intervenţii în cazul jafurilor sau atacurilor comise de infractori înarmaţi şi participă la prinderea infractorilor periculoşi ori violenţi; desfăşoară acţiuni pentru eliberarea persoanelor răpite şi sechestrate, pentru prinderea grupurilor care percep taxe de protecţie, ori acţionează ilicit ca recuperatori de credite; participă la finalizarea unor acţiuni de prindere în flagrant a infractorilor; acordă spijin de specialitate şi execută paza sau însoţirea unor transporturi speciale. În timpul serviciului, atletul-poliţist acţionează împreună cu alte structuri din cadrul Poliţiei Capitalei pentru prinderea infractorilor deosebit de periculoşi; asigură sprijinul celorlalte atunci când sunt efectuate razii şi acţiuni poliţieneşti "fulger", în zone şi medii cu ridicat potenţial infracţional;asigură temporar paza şi protecţia unor demnitari români sau străini cu ocazia unor întalniri de lucru, vizite oficiale ori alte activităţi la nivel internaţional organizate în Capitală; efectuează operaţiuni speciale de salvare a victimelor, împreună cu celelalte subunităţi ale Poliţiei Capitalei în cazul producerii unor catastrofe (explozii, incendii, cutremure, etc).