EDITORIALUL EVZ: Ponta pregăteşte eşafodul pentru Năstase. Va curge sânge în PSD
- Silviu Sergiu
- 30 noiembrie 2011, 23:21
Cu doar o săptămână înainte ca justiţia să pronunţe sentinţa în celebrul dosar "Mătuşa Tamara", Victor Ponta se plimbă cu corupţia-n gură.
Braţ la Braţ cu Crin Antonescu, fostul procuror a participat la o dezbatere despre strategia USL privind o justiţie independentă. Pentru asta s-a dus la Cluj, oraşul în care Vasile Dâncu îşi scrie pe blog analizele în care îl îndeamnă pe Ponta să devină primul iconoclast din istoria PSD şi să dea jos de pe pereţi tablourile lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Foloseşte acest prilej pentru a le face curte asiduă magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care l-ar putea condamna pe Năstase la închisoare cu suspendare, aşa cum au cerut, se pare, procurorii. Pentru a depolitiza Curtea Constituţională, Ponta susţine că magistraţii acesteia ar trebui numiţi de judecătorii ÎCCJ. Oferta e generoasă: control asupra politicului, asupra actelor normative ale Guvernului, Parlamentului sau asupra acţiunilor preşedintelui. Pe alocuri, preşedintele PSD dă cu oiştea-n gard. În cel mai pur stil vadimist, care aduce aminte de mitralierea corupţilor pe stadioane, Ponta anunţă că, după ce va ajunge la putere, îi va băga pe guvernanţii actuali la puşcărie, pentru că se pricepe. Curat justiţie independentă. Curat politician responsabil. Hilar este faptul că, pe vremea când era procuror sau şef al Corpului de control al Guvernului, n-a băgat niciun grangure la puşcărie pe motive de corupţie.
Comunicarea simbolică dintre Victor Ponta şi Adrian Năstase este fascinantă şi anunţă bătălii epice în PSD. Deocamdată avem de-a face cu un "război rece", în care fiecare combatant îşi afişează arsenalul pentru a-şi intimida adversarul. Dacă Năstase va fi condamnat, Ponta nu are cum să nu propună sancţionarea lui din partid. Dacă nu o va face vom avea confirmarea că este doar un umil pupil politic al acestuia. Nu de alta, dar pe Geoană l-a dat afară pentru nişte păcate mult mai mici. Cu siguranţă, liderul PSD va aplica aceeaşi reţetă ca şi în cazul lui Geoană. Va veni în faţa partidului îşi va pune colegii în faţa unei alegeri dure: ori Năstase, ori USL.
Fostul prim-ministru n-a stat nici el cu mâinile-n sân în ultima vreme. Eventuala condamnare a lui Năstase, la pachet cu sancţionarea sa politică, va băga spaima-n PSD. Social- democraţii cu probleme în justiţie vor dormi mai prost noaptea la gândul că ar putea urma. De aceea, Năstase a sunat din cornul său de vânător adunarea "dalmaţienilor", care să-l mănânce de viu pe Ponta la un congres extraordinar, anunţat de Ion Iliescu pentru primele luni ale lui 2012. "Însuşi" i-a pus la dispoziţie lui Adrian Severin, cercetat de DNA pentru corupţie, sediul Fundaţiei "Nicolae Titulescu" pentru a conferenţia pe tema "excepţionalismului corupţiei româneşti". Flit anticorupţiei de partid a lui Ponta. Alegerea lui Severin nu a fost întâmplătoare. Europarlamentarul este victima politică a "micului Titulescu", care l-a forţat să-şi dea demisia din PSD, după izbucnirea scandalului "şpagă contra amendamente". Mai mult, institutul condus de Adrian Severin a dat publicităţii un studiu din care reiese că USL riscă să piardă alegerile parlamentare sub regimul Ponta. Mesajul lui Năstase este: alegeţi-mă pe mine, nu pe Ponta, pentru că oricum USL-ul se duce de râpă. Pentru ca manipularea să fie şi mai eficientă, sociologul Alin Teodorescu, apropiat de Năstase, a rostogolit şi el prin presă un înspăimântător procent de 42% pentru USL.
Zarurile au fost aruncate în PSD. Războiul cu tandemul Iliescu-Năstase nu poate fi evitat. Din toată această învălmăşeală, USL nu poate scăpa cu faţa curată. Chiar dacă Ponta va câştiga, iar Uniunea va rămâne-n viaţă, procentele ei în alegeri vor fi insuficiente pentru a ajunge la putere.