La 28 noiembrie 1820 se năştea Friedrich Engels, fondator, alături de Karl Marx, al socialismului ştiinţific şi al materialismului dialectic şi istoric. S-a scris despre el interminabil, iar o simplă biografie ar fi insuficientă. Există însă o lucrare să-i spunem aparte, pe care i-a dedicat-o însuşi Lenin.

În toamna anului 1895, când înceta din viaţă Engels, Vladimir Ilici îşi aşternea meticulos pe hârtie unele "gânduri", pentru ca în anul 1896 acestea să fie publicate în culegerea Rabotnik nr. 1-2 (sursa: V. I. Lenin, Opere alese, 1970, Editura Politică). Spicuim din inedita lucrare biografică pe care părintele Revoluţiei bolşevice din 1917 a găsit de cuviinţă să i-o dedice lui Engels.

"Pe vremea aceea erau mulţi oameni, cu şi fără talent" "(…) Engels a fost cel mai de seamă om de ştiinţă şi dascăl al proletariatului contemporan din întreaga lume civilizată. Din ziua în care soarta a făcut ca drumul lui Karl Marx să se întîlnească cu acela al lui Friedrich Engels, opera vieţii celor doi prieteni a devenit opera lor comună.(…)

În anii '40, cînd cei doi prieteni au început să activeze pe tărâmul literaturii socialiste şi să participe la mişcările sociale din vremea lor, aceste concepţii reprezentau ceva cu totul nou. Pe vremea aceea erau mulţi oameni, cu şi fără talent, cinstiţi şi necinstiţi, care, antrenaţi în lupta pentru libertate politică, împotriva puterii absolute a regilor, poliţiei şi popilor, nu vedeau antagonismul dintre interesele burgheziei şi cele ale proletariatului.

Aceşti oameni nici nu admiteau ideea că muncitorii ar putea acţiona ca o forţă socială de sine stătătoare. Pe de altă parte, existau mulţi visători, adesea geniali, care credeau că nu trebuie decît să-i convingi pe cârmuitori, să convingi clasele dominante că onduirea socială contemporană este nedreaptă, şi atunci va putea fi lesne întronată pacea şi prosperitatea generală pe pămînt. Ei visau să ajungă la socialism fără luptă. În sfârşit, mai toţi socialiştii şi în general prietenii de atunci ai clasei muncitoare nu vedeau în proletariat decât o plagă şi constatau cu groază că o dată cu creşterea industriei creşte şi această plagă. (…)

În opoziţie cu teama generală pe care o inspira dezvoltarea proletariatului, Marx şi Engels şi-au pus toate speranţele în creşterea necontenită a proletariatului. Cu cît proletarii vor fi mai numeroşi, cu atât mai mare va fi forţa lor ca clasă revoluţionară, cu atât socialismul va fi mai aproape şi mai posibil. În puţine cuvinte, meritele lui Marx şi Engels în faţa clasei muncitoare pot fi exprimate astfel: ei au învăţat clasa muncitoare să se cunoască pe sine şi să dobândească conştiinţă de sine, iar în locul visurilor au pus ştiinţa (…)".

"A devenit socialist abia în Anglia"

"Engels s-a născut în 1820, la Barmen, în provincia renană a regatului prusian. Tatăl său era fabricant. În 1838, din motive de ordin familial, Engels a fost nevoit să părăsească băncile liceului fără să-l fi terminat şi să intre funcţionar la o casă de comerţ din Bremen. Îndeletnicirile comerciale nu l-au împiedicat pe Engels să-şi îmbogăţească cunoştinţele ştiinţifice şi politice. Încă de pe băncile liceului, el s-a pătruns de ură împotriva absolutismului şi a samavolniciei birocraţilor. Studiul filozofiei l-a dus şi mai departe.

În filozofia germană domnea pe vremea aceea doctrina lui Hegeli), şi Engels deveni adeptul ei. Deşi Hegel însuşi fusese un admirator al statului prusian absolutist, în serviciul căruia a funcţionat în calitate de profesor la Universitatea din Berlin, doctrina lui Hegel era o doctrină revoluţionară. Încrederea lui Hegel în raţiunea umană şi în drepturile ei, precum şi teza fundamentală a filozofiei hegeliene că în univers are loc un proces permanent de schimbare şi dezvoltare au făcut ca acei discipoli ai filozofului berlinez care nu voiau să se împace cu realitatea să ajungă la ideea că şi lupta împotriva acestei realităţi, împotriva nedreptăţii existente şi răului care domneşte în lume, îşi are rădăcina în legea universală a dezvoltării veşnice.

Dacă totul se dezvoltă, dacă unele instituţii sunt înlocuite prin altele, atunci de ce să dăinuie veşnic absolutismul regelui Prusiei sau al ţarului Rusiei, îmbogăţirea unei minorităţi infime pe seama majorităţii imense, dominaţia burgheziei asupra poporului? Filozofia lui Hegel vorbea despre dezvoltarea spiritului şi a ideilor, era o filozofie idealistă. Ea deducea din dezvoltarea spiritului dezvoltarea naturii, a omului şi a relaţiilor dintre oameni, a relaţiilor sociale. Reţinînd ideea lui Hegel cu privire la procesul veşnic ai dezvoltării, Marx şi Engels au înlăturat concepţia idealistă, bazată pe idei preconcepute; cercetând fenomenele vieţii, ei s-au convins că nu dezvoltarea spiritului explică dezvoltarea naturii, ci, dimpotrivă, explicarea spiritului trebuie căutată în natură, în materie...

În opoziţie cu Hegel şi cu ceilalţi hegelieni, Marx şi Engels au fost materialişti (…). Socialiştii trebuie doar să-şi dea seama care forţă socială, în virtutea situaţiei ei în societatea contemporană, este interesată în înfăptuirea socialismului şi să imprime acestei forţe conştiinţa intereselor şi a misiunii ei istorice. Această forţă este proletariatul. Pe acesta Engels a ajuns să-l cunoască în Anglia, în centrul industriei engleze, la Manchester, unde se mutase în 1842, intrînd în serviciul casei de comerţ la care era asociat tatăl său. Engels nu se limita să stea în birourile fabricii; el cutreiera cartierele murdare în care se adăposteau muncitorii şi vedea cu propriii săi ochi mizeria şi suferinţele lor. Dar, nemulţumindu-se cu constatările sale personale, el a citit tot ce s-a scris pînă la el cu privire la situaţia clasei muncitoare din Anglia şi a studiat cu cea mai mare atenţie toate documentele oficiale care-i erau accesibile.

Rodul acestor studii şi constatări a fost cartea "Situaţia clasei muncitoare din Anglia", apărută în 1845. Engels a devenit socialist abia în Anglia. La Manchester el a venit în contact cu militanţii mişcării muncitoreşti engleze din acea vreme şi a început să colaboreze la diverse publicaţii socialiste engleze".

"Această cărticică valorează cât volume întregi"

"În 1844, pe cînd se întorcea în Germania, el s-a oprit la Paris, unde a făcut cunoştinţă cu Marx, cu care intrase în corespondenţă încă mai înainte. La Paris, sub influenţa socialiştilor francezi şi a vieţii din Franţa, Marx devenise şi el socialist (…). Din 1845 pînă în 1847 Engels a stat la Bruxelles şi la Paris, îmbinînd studiile ştiinţifice cu activitatea practică în mijlocul muncitorilor germani din aceste oraşe.

Aici, Marx şi Engels au înnodat legături cu organizaţia secretă germană "Liga comuniştilor", care i-a însărcinat să expună principiile fundamentale ale socialismului elaborat de ei. Astfel s-a născut celebrul "Manifest al Partidului Comunist" al lui Marx şi Engels, publicat în 1848. Această cărticică valorează cât volume întregi: spiritul ei animă şi călăuzeşte pînă în ziua de azi întregul proletariat organizat şi luptător al lumii civilizate. Revoluţia din 1848, care a izbucnit întâi în Franţa şi apoi s-a extins şi în alte ţări vest-europene, i-a readus pe Marx şi pe Engels în patrie. Aici, în Prusia renană ei au condus publicaţia democratic "Noua gazetă renană".

Cei doi prieteni au fost sufletul tuturor aspiraţiilor democrat-revoluţionare în Prusia renană. Cât timp a existat cea mai mică posibilitate, ei au luptat în apărarea intereselor poporului şi ale libertăţii împotriva forţelor reacţionare. După cum se ştie, reacţiunea a învins. "Noua gazetă renană" a fost interzisă. Marx, care în timpul cât trăise în străinătate ca emigrant pierduse cetăţenia prusiană, a fost expulzat, iar Engels a participat la insurecţia armată a poporului, a luat parte la trei bătălii pentru libertate, iar după înfrângerea răsculaţilor s-a refugiat în Elveţia şi de acolo la Londra".

"Dragostea lui pentru Marx nu cunoştea margini"

"La Londra s-a stabilit şi Marx. Engels redeveni curînd funcţionar, iar ulterior şi asociat al casei de comerţ din Manchester în serviciul căreia se aflase primii ani de după 1840. Pînă în 1870 el a locuit în Manchester, iar Marx la Londra, ceea ce nu i-a împiedicat însă să fie în cel mai strîns contact spiritual: îşi scriau aproape zilnic. În această corespondenţă, cei doi prieteni făceau un schimb reciproc de păreri şi de cunoştinţe, continuînd să elaboreze în comun socialismul ştiinţific.

În 1870 Engels s-a mutat la Londra, şi pînă la 1883, cînd a încetat din viaţă Marx, a continuat viaţa lor spirituală comună, plină de muncă încordată. Roadele acestei munci au fost — din partea lui Marx — "Capitalul", cea mai monumentală operă de economie politică a secolului nostru, iar din partea lui Engels — o serie întreagă de lucrări de proporţii mai mari sau mai reduse. Marx s-a ocupat cu analiza fenomenelor complexe ale economiei capitaliste.

În lucrări scrise la un nivel destul de accesibil şi avînd adeseori un caracter polemic, Engels a cercetat, în lumina concepţiei materialiste a istoriei şi a teoriei economice a lui Marx, cele mai generale probleme ale ştiinţei şi diferite fenomene din domeniul trecutului şi al prezentului (…). Marx a murit înainte de a fi reuşit să dea o formă definitivă monumentalei sale opere, consacrată cercetării capitalului. În ciornă însă ea era gata; de aceea, după moartea prietenului său, Engels a luat asupra sa greaua muncă de a pregăti pentru tipar şi de a publica volumele al II-lea şi al III-lea ale Capitalului (…). Engels i-a dat întotdeauna — şi, în general, pe bună dreptate — întâietate lui Marx. "Cât timp a trăit Marx — scria el unui vechi prieten — eu am fost vioara a doua". Dragostea lui pentru Marx în timpul vieţii acestuia şi venerarea memoriei lui după moarte nu cunoşteau margini. Acest luptător aspru şi acest gânditor sever ştia să iubească din toată inima (…)".

"Veşnică fie amintirea lui"

"Marx şi Engels, care cunoşteau amândoi limba rusă şi citeau cărţi ruseşti, au purtat un viu interes Rusiei, au urmărit cu simpatie mişcarea revoluţionară rusă şi au întreţinut legături cu revoluţionarii ruşi (…). Atât Marx cât şi Engels vedeau limpede că revoluţia politică din Rusia va avea o însemnătate uriaşă şi pentru mişcarea muncitorească din Europa occidentală. Rusia absolutistă a fost întotdeauna un reazem al întregii reacţiuni europene.

Situaţia internaţională deosebit de avantajoasă în care a fost pusă Rusia în urma războiului din 1870, care a instaurat pentru mult timp discordia între Germania şi Franţa, n-a făcut, desigur, decît să sporească însemnătatea Rusiei ţariste ca forţă reacţionară. Numai o Rusie liberă, care nu va trebui nici să asuprească pe polonezi, finlandezi, germani, armeni şi alte popoare mici, nici să asmută în permanenţă Franţa şi Germania una împotriva celeilalte, va permite Europei contemporane să respire uşurată de povara pregătirilor de război, va slăbi poziţiile tuturor elementelor reacţionare din Europa şi va spori forţa clasei muncitoare din Europa. De aceea Engels dorea cu ardoare, şi din punctul de vedere al succeselor mişcării muncitoreşti din Occident, înscăunarea libertăţii politice în Rusia".

Vladimir Ilici încheia apoteotic ceea ce îşi dorise a fi şi un eseu…politic: "În persoana lui Engels, revoluţionarii ruşi au pierdut pe cel mai bun prieten al lor. Veşnică fie amintirea lui Friedrich Engels, marele luptător şi dascăl al proletariatului!".