Serviciile secrete umilite în Piaţa Unirii şi în Parcul Romniceanu, din Cotroceni, după ce Andrei Gheorghe consumase droguri
Cu siguranţă paparazzi se pot compara cu generalul Cambronne. Prin activitatea lor ei au făcut lumină (şi vor mai face, în ciuda noului Cod Civil) în unele probleme controversate, cu care suntem contemporani. Să continuăm, însă, episodul "Andrei Gheorghe". După ce acesta a fost surprins, în imagini, consumând droguri şi după ce a şi recunoscut, paparazzi au fost măcelăriţi, de prietenii celui încriminat, pe toate posturile Tv săptămâni la rând. Apoi au fost anchetaţi la Parchet. Iar, la un moment dat, ne-am trezit urmăriţi, toţi ziariştii de la revista, unde apăruseră materialele.
Noi aveam sediul la etajul opt, într-un bloc din Piaţa Unirii. Ferestrele dădeau către piaţă. Am observat mai multe maşini - toate cu numere roşii - parcate în zonă. Paparazzi s-au cam prins. Am vrut să vedem despre ce este vorba. Eu şi unul dintre ei ne plimbam prin părculeţul din zonă. Celălalt ne făcea poze, de la balcon. Cât de săraci eram atunci şi tot aveam un tun, adică un teleobiectiv cu ajutorul căruia am reţinut feţele celor care se învârteau în jurul nostru.
După o zi şi jumătate ne-am dat seama că sunt şase echipaje. Am stabilit să îi vedem şi în trafic. Foloseau maşini marca Skoda, Nissan, Opel. Mi-am dat întâlnire cu unul dintre colegi în Parcul Romniceanu, din Cotroceni, pe unde se plimbau nişte prieteni. Şi am plecat cam în acelaşi timp din faţa redacţiei. Aşa cum am scris anterior, în orice situaţie, paparazzi circulă cu 5o km/h mai repede ca mine.
Aşa că, repede, ne-am despărţit în trafic. Trei dintre maşini s-au luat după el, trei au rămas cu mine. Intenţionat el a trecut pe roşu şi a făcut tot felul de trăznăi. Aflaţi în misiune, sub drapelul Patriei, ofiţerii l-au urmat. Am ajuns şi în parc, printre copii. Colegul meu a scos o carte şi a început să citească. Eu vorbeam la telefon, sau mă jucam cu un băieţel. Din cele şase maşini, parcate destul de departe, pe un perimetru din jurul nostru, au coborât un bărbat, însoţit de o femeie. Aveau şi o plasă, cu legume în mână. Plauzibil, conspirativ, trecători sub acoperire. Doar că eu, mergând prin parcul respectiv de mulţi ani, ştiu majoritatea trecătorilor şi ei nu făceau parte din peisaj. Urmărirea a continuat zile întregi. Mai lipsea să ne şi salutăm. Colegii mei şi-au bătut joc de ei. Au stat numai prin librării şi biblioteci. Aşa că nu ne-au prins făcând trafic de droguri. Am scăpat.
Atunci, speriaţi de toată furtuna stârnită împotriva noastră şi ştiind că dacă cineva important îţi vrea răul poţi să o păţeşti, am tăcut. Mi se pare că foştii mei colegi mai au pozele de atunci. Dacă le-ar mai avea şi dacă vor şi ei poate vedem cine a autorizat supravegherea unei redacţii întregi doar pentru că lui Andrei Gheorghe i-a plăcut să viseze cu ajutoare.
Recomandările noastre
