Crin Antonescu, despre rocada sugerată de Adrian Năstase: În USL nu jucăm şah cu premierul sau cu candidatul la preşedinţie

Crin Antonescu, despre rocada sugerată de Adrian Năstase: În USL nu jucăm şah cu premierul sau cu candidatul la preşedinţie

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Crin Antonescu nu vede posibilă nici o rocadă preşedinte premier în interiorul USL, aşa cum acreditase recent preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. În opinia liderului liberal, numele viitorului preemier USL trebuie comunicat din timp şi ferm, publicului pentru a demonstra seriozitatea şi soliditatea intenţiilor acestei alianţe, mai ales că viitorul prim-ministru va fi cel care va negocia cu importante instituţii internaţionale. În schimb, Antonescu a reiterat că nu are nimic împotriva unei competiţii în interiorul Uniunii Social Liberale (USL) pentru candidatura la preşedinţia ţării.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstas susţinea, joia trecută, în cadrul unui interviu acordat EVZ, că este încă posibilă o rocadă între PSD şi PNL pentru candidaturile la funcţiile de prim-ministru şi preşedinte al ţării. Potrivit lui Antonescu, cele două partide care compun USL nu au de gând "să joace şah cu premierul, cu preşedintele, cu candidatul la preşedinţie". "Ca să fie limpede, eu nu am absolut nimic împotriva declaraţiilor, inclusiv împotriva declaraţiei domnului Mircea Geoană (n.r. care s-a arătat dispus că mai candideze la preşedinţie), că o competiţie pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României este deschisă şi că oricine are voie să ia parte la ea, n-am nici un fel de problemă cu asta. Ţin însă foarte mult ca numele viitorului prim ministru al USL să fie comunicat clar şi ferm publicului, pentru că nu ştiu când vom avea alegeri prezidenţiale, dar ştiu că, în principiu, în cursul anului viitor, comasate, necomasate, vom avea alegeri parlamentare şi vom avea un nou guvern. Eu cred că este cinstit pentru opinia publică să ştie cine va fi primul ministru, mai ales din partea unei alianţe politice care are de gând să respecte Constituţia şi care, cu FMI sau cu alte instituţii de felul acesta, va discuta şi va negocia şi va decide primul ministru conform Constituţiei României care stipulează clar că politica economică este condusă în ţara asta de către guvern şi nu de către preşedinte", a reacţionat Antonescu la ipoteza lansată de colegul social-democrat. Şi secretarul general al PSD Liviu Dragnea a respins ideea unei posibile rocade care să intervină în USL. CITIŢI ŞI:

  • EXCLUSIV EVZ. La ce oră îi recomandă Adrian Năstase lui Crin Antonescu să se trezească dacă vrea să ajungă pe scaunul lui Băsescu
  • Liviu Dragnea îl contrazice pe Adrian Năstase: Nu va fi nici o rocadă. Plus Cum îl trimite pe Geoană la PNL