De ce nu avem drumuri reparate. Află la cât se ridică neregulile din contractele pentru modernizarea drumurilor judeţene

De ce nu avem drumuri reparate. Află la cât se ridică neregulile din contractele pentru modernizarea drumurilor judeţene

Deşi iniţial ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului vorbea despre corecţii de plăţi la proiectele europene de reabilitare a drumurilor judeţene în valoare de 179 de milioane de lei, potrivit datelor transmise de MDRT la solicitarea evz.ro se vorbeşte de o sumă de circa două ori mai mică, respectiv 86,1 milioane de lei.

Comisia Europeană a decis în vară suspendarea plăţilor pe axa 2 a Programul Operaţional Regional, după ce mai multe contracte încheiate de autorităţile locale române pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene au trezit suspiciuni la Bruxelles. Autorităţile române speră ca, până la finalul anului, aceste plăţi să fie reluate.

În urma deciziei Comisiei Europene, oficialii din Ministerul Dezvoltării au luat la mână fiecare dosar încheiat pe axa 2. Au găsit nereguli la 46 de contracte, circa o treime din cele depuse pe această axă, şi au decis aplicarea unor corecţii de plăţi în valoare de 86,132 milioane de lei. Aceşti bani vor achitaţi de către autorităţile locale unde au fost semnalate nereguli.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a transmis rezultatele auditului către Comisia Europeană pe 7 octombrie şi dă garanţii că, până la finalul anului, se vor relua plăţile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Declaraţiile oficialilor din MDRT sunt susţinute ţi de proaspătul ministru al fondurilor europene, Leonard Orban. "Până la 31 octombrie, trebuie verificat sistemul de achiziţii publice, dar şi toate proiectele pentru care s-au trimis cereri de rambursare la Bruxelles. Va urma o perioadă relativ scurtă, în care Comisia va analiza modificările făcute, astfel încât, cel mai devreme la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lui decembrie să reluăm transmiterea cererilor de rambursare", a declarat Leonard Orban, ministrul afacerilor europene, într-un interviu acordat cotidianului "Evenimentul zilei".

Ministrul afacerilor europene spune că rata reală de absorbţie a fondurilor structurale în România este de 3,7%. Acesta îşi propune creşterea ratei de absorbţie până la 20%, la finele lui 2012.

Criterii de selecţie discriminatorii pentru alegerea contructorilor Elena Udrea declara, în vară, că "în toate contractele verificate nu există suspiciuni de fraudă, sunt erori legate de legea achiziţiilor".

Totuşi, potrivit informaţiilor furnizate de MDRT la solicitarea evz.ro, neregulile semnalate în urma auditului DG REGIO se referă la utilizarea unor criterii de selecţie discriminatorii de către autorităţile contractante în selecţia constructorilor, folosirea nejustificată a unei proceduri accelerate, lucrări suplimentare contractate ca lucrări similare, folosirea incorectă a art. 122 din OUG 34/2006.

Cum stăm cu absorbţia banilor europeni pentru reabilitarea drumurilor judeţene

Potrivit informaţiilor furnizate de MDRT, "gradul de absorbţie conform plăţilor efectuate este în procent de aproximativ 40%, iar conform sumelor rambursate de către Comisia Europeană este în procent de 24,8%", în timp ce "gradul de contractare aferent acestei axe este în procent de aproximativ 121%".

De asemenea, către Autoritatea de Certificare şi Plată (ACP) au fost transmise de AM POR (Autoritatea de Management Programul Operaţional Regional) declaraţii de cheltuieli necertificate în valoare de 825.339.000 lei. Este vorba despre sume aferente Fondului European de Dezvoltare Rurală.

Axa 2 privind îmbunătăţirea infrastructurii de transport la nivel local are alocate fonduri care reprezintă circa o cincime din valoarea totală a Programului Operaţional Regional, respectiv 20,35% din 4,31 miliarde de euro.