Tragedia sfârşitului Pământului

Apocalipticul "Melancholia", noul film al controversatului regizor danez Lars von Trier, are vineri lansarea pe marile ecrane din România.

O planetă numită Melancholia, care a stat ascunsă în spatele Soarelui, se apropie de Pământ. Acesta nu este începutul unui film precum "Armagheddon" sau "Impact nimicitor", în care o echipă vajnică de astronauţi (americani!), ai cărei membri sunt jucaţi de un Bruce Willis, un Ben Affleck sau un Steva Buscemi, se sacrifică pentru a salva omenirea. "Melancholia" nu are stofă de film controversat - din acest punct de vedere e mult mai digerabil decât pelicula anterioară a lui von Trier, "Antichrist". Nu, "Melancholia" poate descrie într-un fel etapele procesului de jale. Dacă tânăra Justine (Kirsten Dunst) trece aproape instantaneu la resemnare, sora ei mai mare, Claire (Charlotte Gainsbourg), petrece o lungă perioadă în negare, continuă cu mânie, cu negociere şi abia apoi îşi găseşte liniştea. Filmul este structurat în două părţi, prima concentrându-se pe noaptea nunţii lui Justine cu Michael (Alexander Skarsgard), fiul şefului ei (Stellan Skarsgard), în timp ce a doua o observă atent pe Claire, în cadrul numărătorii inverse până la coliziunea Pământului cu Melancholia. Catastrofa inevitabilă Filmul are o uvertură cu imagini îmbogăţite digital, în care Justine e îmbrăcată în rochie de mireasă şi pluteşte într-un râu, ca o Ofelie contemporană, iar nişte cai se prăbuşesc, şi aceeaşi mireasă încearcă să scape dintrun hăţiş "lânos" (aşa cum îl descrie chiar ea mai târziu). Se poate vedea că Melancholia se ciocneşte de Pământ, ca un spermatozoid care fecundează un ovul, dar evenimentul e opusul vieţii, al concepţiei. Ştim ce se va întâmpla, iar toată acţiunea ulterioară a filmului e un drum direct până la catastrofa iminentă, în ciuda siguranţei bazate pe dovezi ştiinţifice a soţului lui Claire, John (Kiefer Sutherland). Faţă de alte producţii apocaliptice, nu există isterie în masă, globală, ci perspectiva adoptată de von Trier este una intimă, o lupă aplicată unei familii, întrun conac retras. Cel mai bun rol al lui Kirsten Dunst Justine, interpretată de Kirsten Dunst în poate cel mai nuanţat rol al carierei ei, este întruchiparea stării de melancolie. După uvertură, apare ca o tânără mireasă care-şi sărută soţul (un Alexander Skarsgard departe de rolul vampirului Eric din "True Blood"), un căţeluş îndrăgostit, gata să facă orice pentru soţia lui.  PERICOL. Planeta Melancholia îşi face apariţia pe cer chiar la nunta lui Justine cu Michael Justine zâmbeşte constant, aproape ca orice femeie în ziua nunţii ei, încercând mai degrabă să copieze starea decât să o trăiască. Cu toate acestea, tristeţea şi melancolia din interiorul ei încep să iasă la iveală, încet. La început ai impresia că Justine e destabilizată de conflictele dintre părinţii ei divorţaţi, jucaţi de John Hurt şi Charlotte Rampling, însă după puţin timp devine clar că nu este prima oară când tânăra se comportă ciudat. În timpul recepţiei de nuntă, ea tot apare şi apoi dispare, aproape ratează tăierea tortului, toasturile, nu se hotărăşte să arunce buchetul de nuntă, aşa că i-l aruncă sora ei. Urmează momente şi mai "extreme", în care Justine renunţă la slujba de art director la o companie de publicitate şi apoi îşi înşeală proaspătul soţ. În schimb, pe parcursul a mare parte din film, Claire nu are prea multe secvenţe de împărţit cu fiul ei, mai ataşat de "mătuşa Steelbreaker", cum îi spune el. Mai degrabă Claire e mama lui Justine, pe care o protejează în continuu, o ajută să se îmbrace, o calmează, o iartă de fiecare dată când face o greşeală. Chiar şi când dispare de la nuntă pentru o plimbare pe terenul de golf al conacului, chiar dacă soţul lui Claire a plătit această nuntă extrem de luxoasă, care este distrusă bucată cu bucată (cel care a planificat nunta, jucat de Udo Kier, nici nu mai vrea să se uite la Justine). Mireasa e ca o Cassandra, prezicătoarea din Troia în ale cărei vorbe nu credea nimeni. Ea ştie cumva, poate datorită melancoliei ei, că ceva este pe cale să se întâmple. Şi atunci când timpul este aproape, Justine este cea care-şi păstrează cumpătul, cea care nu se panichează, în timp ce oamenii "normali" din jurul ei - cumnatul John, sora Claire - se scufundă în disperare. "Tablouri" în loc de cadre Dacă pe alocuri filmul lui von Trier pare a fi prea lung sau prea abstract, nu există niciun moment plictisitor în peliculă. Fiecare cadru e studiat şi are aparenţa unui tablou, cu compoziţie perfectă, culori vibrante, fiecare tuşă plină de emoţie, dar şi de tristeţe, senzaţii punctate perfect de uvertura operei "Tristan şi Isolda", de Richard Wagner, prezentă pe coloana sonoră în cele mai importante momente ale filmului. Chiar dacă este mai digerabil decât "Antichrist", "Melancholia" nu are nimic în comun cu optimismul, cu fericirea. E o experienţă care merită trăită, mai ales pentru frumuseţea absolută a imaginii, dar şi pentru studiul de caz pe care-l oferă în ceea ce priveşte depresia şi modul în care aceasta îi afectează pe oameni. SCANDAL Von Trier, probleme la Cannes Dacă "Melancholia" nu a fost nici pe departe controversat precum "Antichrist", asta nu înseamnă că danezul a trecut neobservat la Festivalul de la Cannes 2011. Regizorul a făcut câteva declaraţii interpretabile care l-au izgonit din festival şi l-au transformat în "persona non grata" la eveniment. La conferinţa de presă a filmului, von Trier a spus că "simpatizează" cu Hitler şi că se simte nazist. Ulterior, regizorul a declarat că spusele sale au fost interpretate greşit. În ciuda scandalului, Kirsten Dunst a plecat acasă cu premiul pentru Cea mai bună actriţă. Justine, în opinia lui Peter DeBruge de la "Variety", este un personaj cu care von Trier se identifică foarte mult. "Nunta ei ar putea fi un festival sau orice altă gală în care se aşteaptă de la von Trier să se comporte ca o marionetă cuminte. Justine lucrează în advertising, profesie prezentată ca o analogie pentru filmele comerciale, iar şeful ei îi cere un slogan de parcă ar fi un producător care îl întreabă de următorul film", spune DeBruge. 9.8 milioane de dolari (52 de milioane de coroane daneze) reprezintă bugetul filmului "Melancholia" <iframe width="620" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/x_xsm46s2Gg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>