Scad creditele pentru economie, cresc cele pentru stat
- Raluca Florescu
- 23 septembrie 2011, 19:48
Finanţările acordate de bănci economiei au scăzut, în termeni nominali, în timp de împrumuturile pentru sectorul public au continuat să crească, după cum indică datele pe luna august privind împrumuturile acordate de instituţiile de credit.
Astfel, potrivit datelor băncii centrale, soldul creditului neguvernamental (pentru populaţie si companii) acordat de instituţiile de credit s-a diminuat în luna august 2011 cu 0,1 la sută (+0,2 la sută în termeni reali) faţă de luna iulie 2011, până la nivelul de 215,708 miliarde lei.
Creditul în lei a avut mai mult succes în rândul românilor. Astfel, împrumuturile în monedă naţională au crescut cu 0,1 la sută (0,5 la sută în termeni reali) în august faţă de luna anterioară, în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,3 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,1 la sută).
Faţă de anul trecut, creditul neguvernamental indica o creştere anuală cu 3,9%, şi o scădere cu 0,4%, în termeni reali.
Tot în luna august, creditul guvernamental a crescut cu 0,6 la sută, până la 64.571 miliarde lei. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, creditul guvernamental a înregistrat o creştere cu 18,5 la sută (13,6 la sută în termeni reali).