Cele două mari favorite la câştigarea titlului în Primera Division au călcat strâmb aseară.
Real Madrid nu a reuşit să marcheze pentru a doua oară la rând, remizând fără goluri la Santander, cu Racing. Gazdele ar fi putut lua toate cele trei puncte, însă Iker Casillas s-a opus extraordinar în faţa lui Oscar Serrano. Real pierduse în etapa precedentă cu 1-0 pe terenul formaţiei Levante, iar în acest moment e pe locul şapte în clasament.
"A fost un meci diferit faţă de cel cu Levante. Acum nici măcar nu am avut şanse de a câştiga meciul. Este o situaţie îngrijorătoare. Am pierdut cinci puncte în deplasare. Nu suntem deloc la cel mai înalt nivel acum", a spus Mourinho.
Nici FC Barcelona nu face senzaţie în Primera. Catalanii au avut mare noroc să smulgă un egal, scor 2-2, la Valencia. După 11 minute de joc, Eric Abidal marcase deja un autogol, Pedro avusese timp să egaleze, iar Pablo Hernandez să îi readucă pe "lilieci" în avantaj. Roberto Soldado a reuşit ratarea sezonului, nereuşind să înscrie din faţa porţii goale, iar oaspeţii au avut şansa de a reveni în meci. Cesc Fabregas a adus un punct formaţiei din Barcelona, marcând al patrulea său gol din acest sezon.