Boagiu le prezintă chinezilor prima linie de metrou privată, iar Boc autostrada Bucureștiului

Boagiu le prezintă chinezilor prima linie de metrou privată, iar Boc autostrada Bucureștiului

După numai o zi, de când au plecat în China, să găsească investitori, prim-ministru Emil Boc și miniștrii Economiei și Transporturilor, Ion Ariton și Anca Boagiu au prezentat deja câteva proiecte investitorilor.

Pe domeniul infrastructurii, autoritățile s-au dus pregătite ca să prezinte autostrada Bucureștiului și o linie de metrou pe care autoritățile intenționeză să le construiască în parteneiart-public privat, iar Ariton a prezentat Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Astfel, premierul a avut astăzi, la Shenzhen, o întrevedere cu preşedintele Republicii Populare Chineze, Hu Jintao. La finalul întrevederii, şeful Executivului român a declarat că discuţiile de astăzi au avut rolul de a da un semnal foarte clar, atât din punct de vedere economic, cât şi politic, în ceea ce priveşte susţinerea dezvoltării unor proiecte majore de investiţii chineze în România. „Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, realizarea autostrăzii Bucureştiului, sau canalele Dunăre - Bucureşti, Siret - Bărăgan şi construcţia centralei de la Lăpuşeşti sunt proiecte concrete pe care le voi discuta şi cu premierul luni, urmând ca specialiştii noştri să lucreze la detaliile de implementare a acestor proiecte”, a afirmat premierul Emil Boc. Primul-ministru Emil Boc a apreciat că Legea parteneriatului public-privat a creat cadrul necesar pentru ca investitorii sa se orienteze către proiecte majore şi a precizat că, în cadrul întrevederii de astăzi, s-a discutat şi despre intensificarea schimburilor comerciale.   "Am discutat ca oamenii de afaceri din România să poată găsi o ieşire pe piaţa chineză, motiv pentru care delegaţia de oameni de afaceri pe care o am cu mine va avea un forum de afaceri,  luni, la Beijing, pentru a strânge legăturile, pentru a intensifica cooperarea în acest domeniu şi pentru a identifica noi pieţe şi noi modalităţi de desfacere a produselor româneşti pe piaţa chineză.(...) Urmează ca luni, în cadrul forumului de afaceri aceste lucruri să se detalieze, iar proiectele să fie discutate, în plan concret, atât de către miniştrii care mă însoţesc cât şi în întâlnirea cu primul-ministru chinez ce va avea loc în cursul zilei de luni”. Metrou privat pe magistrala Bragadiru-Voluntari Referitor la construirea unei noi magistrale de metrou, Boagiu le-a prezentat investitorilor chinezi o linia care va avea 25 de km şi 30 de staţii. Lucrările ar putea începe în 2013 şi sunt preconizate să se termine în şapte-opt ani. Potrivit reprezentanților Ministerului Transporturilor, valoarea investiţiei este estimată la aproximativ  două miliarde de euro. Chinezii nu sunt singurii investitori interesați de acest proiect. Potrivit unor surse din cadrul ministerului condus de Anca Boagiu, s-au arătat dispuși de a construi această linie companii din Europa, America, Asia, iar o firmă din Corea de Sus i-a prezentat chiar și un proiect ministrului.