Peţele financiare din ţara noastră vor suferi fluctuaţii în zilele care urmează, în funcţie de cum reacţionează bursele europene şi cele americane.
Ne aşteaptă câteva zile de noi scăderi ale preţurilor acţiunilor tranzacţionate pe piaţa românească de capital, după ce, săptămâna trecută, Bursa de Valori Bucureşti s-a prăbuşit până la cel mai slab nivel din ultimul an şi jumătate, laolaltă cu bursele europene şi cele americane. Scăderile au fost cauzate de temerile privind agravarea crizei datoriilor publice din zona euro şi de cele legate de datoria publică a SUA. "Pe piaţa bursieră autohtonă, slăbiciunea se va menţine", a declarat pentru EVZ analistul economic Aurelian Dochia. Potrivit acestuia, atât piaţa de capital, cât şi cea valutară din România vor reflecta tendinţa de pe pieţele europene. Faptul că anunţul agenţiei Standard& Poor’s privind retrogradarea ratingului SUA a fost făcut în week- end a salvat pieţele de la o reacţie violentă, spune Dochia: "Mâine (astăzi – n.r.) s-ar putea ca lucrurile să fie mai temperate".
Boc: "România nu e ferită de pericole"
Premierul Emil Boc a declarat, ieri, în cadrul unui mesaj adresat prefecţilor, că România are o datorie publică mai mică decât multe state europene: 31,4% din Produsul Intern Brut (PIB), faţă de ţări precum Grecia (158% din PIB), Italia (120% din PIB) sau Irlanda (112% din PIB). Chiar dacă avem o datorie redusă, iar costul primei de risc este cu 25% mai mic, în această perioadă, comparativ cu luna august 2010, "criza datoriilor continuă" şi "suntem departe de a ne bucura şi a ne considera feriţi de orice pericol", a spus premierul. Conform acestuia, autorităţile trebuie să fie precaute şi să evite măsurile populiste care ar putea dezechilibra bugetul. "
Zero populisme în aceste vremuri grele" este şi sugestia fostului ministru de finanţe Daniel Dăianu. Acesta a spus, pentru EVZ, că, dacă vreo bancă grecească ar avea mari probleme, ar trebui să putem utiliza bani europeni pentru a prelua sucursalele de la noi. Alte soluţii ar fi ca "obligaţiuni suverane ale României să fie acceptate drept colateral de Banca Centrală Europeană şi să absorbim fonduri europene pe proiecte mari, de infrastructură, unde nu mai riscăm un blocaj de la Bruxelles", a mai adăugat profesorul de economie.
Efectul acestor turbulenţe financiare din zona euro şi din SUA va fi transmis în România prin intermediul instituţiilor financiare, spune Aurelian Dochia. Potrivit acestuia, creşterea dobânzilor bancare nu mai este o probabilitate, ci o certitudine, numai că, deocamdată, nu ştim cu exactitate când va avea loc. Citiți și:
- România, în faţa celui de-al doilea val al crizei
- E grav. Şeful Comisiei Europene: Criza datoriilor depăşeşte graniţele zonei euro
- Italia dă faliment, Spania scapă. VEZI scenariul economiştilor britanici
- Roubini: Economiile puternice se îndreaptă către al doilea val de recesiune
- Daniel Dăianu: Dacă SUA reintră în recesiune, şi Moody's şi Fitch le vor tăia ratingul