A fost odată un împărat (foştii miniştri ai învăţământului), căruia îi plăceau aşa de mult hainele (grad mare de promovabilitate), încât îşi cheltuia averea(bugetul alocat Educaţiei) numai pe îmbrăcăminte.
Când mergea la o paradă (Bacalaureatul), nu avea alt gând decât să-și arate hainele noi (gradul mare de promovabilitate).
În cetate (România) era mare veselie. Într-o zi veniră niște pungași (profesorii supraveghetori care le-au permis liceenilor să copieze la Bacalaureat), care se dădură drept mari meșteri croitori și îi spuseră că îi pot face cele mai minunate haine din lume. Îi spuseră că hainele făcute din această stofă aveau o însușire ciudată: se faceau nevăzute pentru orice om mărginit la minte. "Astea-s haine strașnice”, se gândi împăratul. ”Cu ele am să pot deosebi pe cei deștepți dintre proști". Le dădu îndată pungașilor o mare sumă de bani(finanțarea sistemului neperformant de învățământ), ca să-și înceapă lucrarea cât mai repede. Aceștia întinseră două războaie și se prefăcură că lucrează(supraveghează Bacalaureatul) de zor. Cereau mereu să li se dea mătase subțire și fir de aur, dar ei le puneau de-o parte, în sacul lor(mita plătită de liceeni sub formă de ”fond de protocol”). "Trebuie să știu unde au ajuns ei cu țesutul stofei", își zise împăratul. Însoțit de-o mulțime de curteni(politicienii demagogi) se duse în sala unde pungașii(profesorii supraveghetori) țeseau. - Nu-i așa că-i de toată frumusețea(gradul de promovabilitate)! ziseră supușii împăratului (politicienii demagogi) și arătară cu degetul războaiele goale, ca și cum ceilalți ar fi văzut ceva.
"Ce-i asta, se gândi împăratul( foștii miniștri ai învățământului), eu nu văd nimic. Asta-i îngrozitor. Sunt eu oare un prost?". Apoi deodată strigă: - E de toata frumusețea (gradul de promovabilitate)! Vă mărturisesc deplina mea mulțumire. Toți curtenii (politicienii demagogi) se uitară, fără însă a vedea nimic și exclamară: - Într-adevăr e de toată frumusețea! Ei îl sfătuiră pe împărat să îmbrace hainele din stofa asta la cea dintâi paradă. - Dacă Măria Ta binevoiește să se dezbrace, noi îi vom ajuta să încerce hainele în fața oglinzii celei mari. Împaratul se dezbrăcă și șarlatanii se făcură că-i dau hainele una după alta. Îl învârtiră ca și cum l-ar fi îmbrăcat, iar el se răsuci în fața oglinzii. - Doamne! Ce bine vine, parcă-i turnată! Ce croială frumoasă! strigară curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haină neprețuită! Pe când împăratul mergea, toți oamenii de pe stradă (liceenii) strigau: "Ce mai haină strălucită! Ce trenă frumoasă are! Și ce croială minunată! Fiecare se ferea, ca nu cumva să se bage de seamă că el nu vede nimic. S-ar fi dat de gol numaidecât că-i prost. Niciodata hainele împăratului nu stârniseră o mai mare admirație. - Dar eu văd că n-are haine deloc, zise un copil (ministrul actual al Învățământului, Daniel Funeriu). Mulțimea(opinia publică românească) repetă cuvintele copilului. - Este un copilaș care spune că împăratul n-are haine deloc. - N-are haine deloc! strigă în sfârșit norodul. Împăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că avea dreptate. Totuși își zise în gând:"Orice-o fi, trebuie s-o duc de-acum până la sfârșit!". Și iși ridică apoi cu mai multă mândrie capul și curtenii țineau înainte, cu respect, trena care nu exista. (Adaptare după basmul "Hainele cele noi ale împăratului" de Hans Christian Andersen)
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
