Gică Hagi, jignit grosolan de Lucescu jr.: "Riscă să se așeze păsările pe el și să-l murdărească! Să se curețe!"
- Daniel Con ţescu
- 10 iunie 2011, 15:43
Răzvan Lucescu, fostul selecționer al României, l-a atacat suburban pe Gheorghe Hagi, cel care negociază cu federația pentru a-i lua locul la echipa națională de fotbal, într-un interviu acordat pentru „Fanatik”.
După ce tratativele cu FRF s-au împotmolit, Gică Hagi a mai primit o lovitură. Atacul sub centură a fost expediat de către Răzvan Lucescu, antrenorul care a dus prima reprezentativă într-o fundătură, dar care va prelua în curând formația Rapid. „Pentru mine şi pentru toţi românii, Hagi este un monument, dar riscă să se aşeze păsările pe el şi să-l murdărească! Ar fi bine să se cureţe! În rest, îi urez succes şi nu vreau să vorbesc mai mult pe această temă”, a declarat fiul lui „Il Luce” pentru publicația „Fanatik”. Trimiterea nu este doar la Hagi, ci și la protectorii lui, impresarii Ioan și Victor Becali, a căror influență malefică va crește dacă fostul mare internațional va ajunge la „Casa Fotbalului”. Procuratorii, și nu numai ei, l-au hărțuit permanent pe Răzvan în mandatul său la națională, contestându-i selecția și când trebuia, dar și când nu era cazul. Lucescu junior nu uită, de asemenea, vorbele spuse de frații-impresari: „Din toamnă, Gică va fi instalat antrenorul echipei naționale. După primele trei sau patru meciuri ale naționalei în preliminarii, Hagi va fi selecționer”. Conflictul Hagi-Lucescu jr. datează de mai multă vreme. „Regele” a reacționat public atunci când selecționerul de la acea vreme a spus că „românii sunt labili psihic”. Ulterior, Hagi i-a răspuns lui Răzvan, care se tot plângea de lipsa soluțiilor la națională: „Jucători avem, doar trebuie aduși oamenii care să-i găsească”. N-ar fi singura ieșire în decor pentru Răzvan Lucescu. În 2008, pe când era la FC Brașov, a înjurat o femeie-arbitru, pe care a numit-o „vagaboandă”, iar pe când antrena Rapidul i-a arătat degetul mijlociu patronului George Copos.