Încă două femei din Germania au murit din cauza bacteriei E.coli, ridicând astfel bilanțul deceselor la 25, au anunțat azi autorităţile sanitare din landul Saxonia Inferioară, citate de AFP.
Victimele sunt două femei, în vârstă de 74 de ani, respectiv 88 de ani, decedate la 31 mai şi, respectiv, la 1 iunie, ambele având simptomele sindromului hemolitic şi uremic, afecţiune renală gravă provocată de bacteria E.coli, potrivit Agerpres. În afara celor 24 de persoane care şi-au pierdut viaţa în Germania, un alt caz a fost înregistrat în Suedia, la o femeia care efectuase o vizită în Germania. Pe măsură ce numărul de îmbolnăviri crește, originea contaminării cu E.coli rămâne un mister. Inițial, autoritățile au pus epidemia pe seama castraveților recoltați în două provincii spaniole, apoi au revenit și au identificat sursa drept semințe germinate de fasole, linte, mazăre şi soia, de la o fermă din nordul țării. după primele teste, și această ipoteză a picat. Peste 2.000 de îmbolnăviri cu bacteria E.coli s-au înregistrat până în acest moment în 13 țări. Isteria provocată a dus la pierderi de mai multe milioane de dolari în rândul fermierilor, fapt care a determinat Uniunea Europeană să ia în considerare despăgubiri pentru cei mai afectați producători. Ministrul român al agriculturii, Valeriu Tabără, a dat ieri asigurări că legumele cultivate în România sunt sigure pentru consum. Citiți și:
- Povestea femeii vindecate miraculos de E.Coli cu medicamente interzise de OMS
- Mutaţii genetice în bacteria ucigaşă