Elevii foarte buni ar putea promova doi ani în unul singur

Elevii foarte buni ar putea promova doi ani în unul singur

Elevii capabili de performanţe şcolare excepţionale se vor putea înscrie în programul de parcurgere a doi ani de studii în unul singur. Astfel, ei vor studia 50% din materiile aferente anului curent de studii şi 40% din cele ale celui de-al doilea an.

Proiectul de metodologie propus de Ministerul Educaţiei face parte din legislaţia secundară a Legii Educaţiei Naţionale şi va intra în dezbatere publică. Conform metodologiei, vor putea participa la acest program doar elevii din învăţământul preuniversitar, de la forma de învăţământ cu frecvenţă, care au rezultate excepţionale şi care au capacitatea fizică şi intelectuală de a se adapta cerinţelor unei clase cu elevi mai mari. Promovarea a doi ani în unul singur se poate realiza o singură dată în fiecare dintre ciclurile primar, gimnazial şi liceal, iar clasele de început şi de sfârşit de ciclu se exclud. Pentru cei silitori şi cuminţi Pentru a fi acceptaţi în program, elevii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să obţină calificativul anual “foarte bine" în învăţământul primar sau media generală minimum 9,00 pentru cei din învăţământul gimnazial şi liceal. De asemenea, calificativul sau media generală la fiecare obiect în anul şcolar anterior trebuie să fie “foarte bine" pentru elevii din ciclul primar sau minimum 9,00 pentru cei din învăţământul gimnazia ori liceal. Nu vor fi acceptaţi în program elevii cu probleme de comportament: calificativul sau media anuală trebuie să fie “foarte bine" pentru cei mici, respectiv minimum 9,50 pentru elevii de gimnaziu şi liceu. O altă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească este promovarea unui test transdisciplinar din curriculum clasei anterioare, cu un punctaj de cel puţin 80% din totalul punctajului.

Cum se studiază Elevii acceptaţi în program vor frecventa cel puţin 50% din cursurile şcolare aferente anului curent şi cel puţin 40% din cele ale celui de-al doilea an de studiu. De asemenea, vor primi consultaţii din partea profesorilor şi vor participa la programe de instruire diferenţiată, pentru elevi capabili de performanţă. Puteţi citi întreaga metodologie accesând: http://www.edu.ro/index.php/articles/15267

Ne puteți urmări și pe Google News