Când Emil Boc prefațează disputa de la Convenția Națională a Partidului-Democrat cu un optimism țanțoș - „voi câștiga pentru că am câștigat toate bătăliile de până acum” - presa n-ar trebui să se repeadă să-l contrazică.
E o declarație intrând atât în logica electorală, cât și în cea derivată din pregătirea unui congres în care premierul-candidat a fost ajutat de râu, de ram, de sondaje, de pasul înapoi făcut de recesiune și de „Deus ex machina”.
Cu riscul de a ignora apelul unui membru marcant al partidului care le cerea ziariștilor, în dimineața congresului, să îi iubească pe pedeliști cum și aceștia iubesc presa, nu se impun prea multe cuvinte de laudă la adresa luptei de dinaintea confruntării decisive. La nivel superficial, Boc și Blaga (fie, și Paleologu, că nu doare pixul!) nu și-au scos ochii în campanie.
În teritoriu, însă, s-au spus lucruri aspre, care, fără să lase să se întrevadă o scindare, au fost suficient de neconvenabile ca să ducă la o improbabilă reconciliere altminteri decât cu sila. Noroc că presa n-a fost de față, altfel opinia publică ar fi putut afla despre o nouă fază a criticilor din PDL: dacă până acum cârcotelile veneau preponderent pe bloguri din partea unor eminențe cenușii pe care greii partidului îi ignoră cu un surâs superior, campania care a precedat congresul a individualizat taberele până în preajma unei schisme. Dacă vreți, a fost aproape la fel de mult „venin de mai” ca înainte de Convenția Națională Extraordinară a PD, desfășurată exact în urmă cu un deceniu, când Traian Băsescu îi sufla partidul lui Petre Roman.
Ne puteți urmări și pe Google News
Dar atât despre actualul congres - serios, sunt prea mulți analiști care vor despica firul în patru - a cărui semnificație e interesantă doar în perspectiva alegerilor de anul viitor, deoarece asta e tot ceea ce contează pentru PDL: să rămână la putere. În mod garantat, lupta nu se va încheia după alegerea noului șef al PDL, chiar dacă acesta e una și aceeași persoană cu cea care a fost lider-locțiitor, condiție pe care nu și-a depășit-o din momentul în care adevăratul președinte a plecat să conducă țara.
După luptele fratricide de azi, PDL se va reîntoarce la inamicul tradițional, care trebuie înfrânt anul viitor. Acest program vast și extrem de hazardat ar putea aduce câteva „surprize, surprize”, din care nu trebuie excluse: posibilitatea ca până la toamnă se nu se întâmple nimic semnificativ în PDL, dar, la revenirea din vacanță, unii parlamentari portocalii să descopere că un procent de sub 25% în sondaje e cel mai bun îndemn să zboare cocorii spre zări independente sau chiar useliste; apariția mult-așteptatei Albă-ca-Zăpada, care își va alege o titulatură politică formată din două cuvinte semnificând atât o acțiune organizată de masă realizată în scop social-politic, cât și aprecierea poporului; inventarea unui candidat independent (dar foarte dependent de banii PDL) la alegerile pentru primăria Capitalei; în fine, dar nu ultima variantă vehiculată cu jumătate de voce, posibilitatea ca în fruntea guvernului să fie numit foarte curând un tehnocrat care să stăpânească limba FMI.
Recomandările noastre
