România a ieşit oficial din recesiune după 33 de luni

România a ieşit oficial din recesiune după 33 de luni

În timp ce majoritatea statelor UE a ieşit din recesiune în decursul anilor trecuţi, noi am reuşit să obţinem două trimestre de creştere economică abia acum.

Matematic, România a ieşit din recesiune la finele lunii martie. Astăzi, Statistica va anunţa o creştere economică pe primul trimestru de circa 0,5%, potrivit Mediafax.

Informaţia nu este una surprinzătoare, având în vedere aşteptările tuturor economiştilor, prezentate ieri şi de EVZ. Totuşi, prin acest pas, România a reuşit, în sfârşit, să obţină două trimestre consecutive de creştere economică, după ce în trimestrul III din 2008, INS a raportat prima scădere a PIB.

De atunci, PIB-ul a înregistrat scăderi în fiecare trimestru, cu excepţia creşterii de 0,9% din trimestrul al treilea din 2009, celei de 0,2% în perioada aprilie-iunie 2010 şi avansul de 0,1% din ultimul trimestru al anului trecut. Astfel, dacă luăm în calcul primul trimestru de scădere a economiei, până la ieşirea din recesiune au trecut practic 33 de luni.

Creşterea este însă fragilă. Astfel, situaţia nu este nici pe departe roz, iar autorităţile avertizează că ieşim din recesiune, dar nu şi din criză. Lucrurile se pot complica mai ales din cauza contextului extern, dar şi a alegerilor parlamentare din 2012. De altfel, autorităţile au redus deja estimarea de creştere pentru anul viitor de la 4,5% la 3,5%.

Consumul, în trend crescător

Dacă exporturile au împins economia în 2010, în acest an ele îşi vor reduce turaţia, dar va creşte consumul intern. "Încet-încet, cererea internă se reia", spune Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. Baza: banii mai mulţi pe care, probabil, îi vor trimite românii din străinătate, creşterea salariilor din sectorul public, explozia de refinanţări pe care băncile le oferă gospodăriilor, care primesc astfel o gură de oxigen.

Croitoru a amintit şi faptul că cererea de credite pentru investiţii a crescut. "Investiţiile, care sunt tot parte din consumul final, vor fi principalul motor al creşterii în 2011", afirmă el.

Exporturile, lovite de leu

Exporturile au fost deja afectate de aprecierea leului din acest an şi vor fi lovite de scăderea cererii externe. "Exportul intră în derapaj, din cauza cursului valutar, care de două luni ne-a cauzat pierderi", ne-a spus Mihai Ionescu, secretar general al Asociaţiei Exportatorilor din România (ANEIR).

El precizează că în ultima decadă din aprilie, exporturile în zona non-UE au scăzut cu 5,9%, pentru prima dată în ultimele 18 luni. În plus, deficitul a ajuns, în martie, la 800 milioane euro.

Că economia va evolua, în 2011 şi 2012, pe un teren fragil e dovedit de faptul că, aproape sigur, contribuţiile la asigurări sociale pentru angajator nu vor mai scădea în 2011. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat recent că, părerea sa "personală şi sinceră" este că reducerea nu este posibilă anul acesta. Îngrijorările cele mai mari sunt legate de 2012, când deficitul trebuie redus cu aproape două puncte procentuale faţă de anul în curs.

Iar presiunile asupra deficitului sunt mult mai mari în prag de alegeri. "Disciplina pe partea de cheltuieli scade în an electoral şi au loc mişcări care nu au suport pe partea de venituri", a explicat Croitoru.

Investiţiile mari, întârziate

Pe de altă parte, cel puţin în ceea ce priveşte proiectele publice, în ciuda investiţiilor anunţate, realizările sunt mai puţine, în special în infrastructură. "Mai mult se vorbeşte despre investiţii, în siajul alegerilor electorale, dar nu se simte o realuare a activităţii care să ne facă să susţinem că sectorul construcţiilor va ieşi din recesiune", spune Laurenţiu Plosceanu, preşedintele ARACO.

Potrivit lui, din cauza contestaţiilor şi a altor probleme, de la vorbă la faptă pot trece luni sau chiar ani. Astfel, în primul trimestru, declinul în construcţii a continuat, iar în 2011 sectorul va avea cel mult valoarea din 2010. În funcţie şi de ce se va petrece pe plan extern, "în 2012, cel mai devreme, ar putea avea loc ieşirea din recesiune", a completat Plosceanu.

"Exportul intră în derapaj, din cauza cursului care de două luni ne-a cauzat pierderi.", MIHAI IONESCU, secretar general ANEIR

REGRES

Deficitul comercial a crescut de patru ori în primele trei luni din 2011 (milioane euro)