Udrea: Este o pleașcă pentru Paleologu că PDL București îl susține să fie prim-vicepreședinte
- Clarice Dinu
- 6 mai 2011, 19:28
Elena Udrea îi întoarce vorbele lui Toader Paleologu. Dacă acesta spunea că Traian Băsescu a fost ”o pleașcă” pentru PDL, Udrea îi transmite că ”o pleașcă” pentru el este susținerea pe care i-a acordat-o PDL București pentru obținerea unui post de prim-vicepreședinte.
”Domnul Paleologu - este o pleaşcă pentru dânsul că are susţinerea organizaţiei de Bucureşti pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, aşa că îi întorc favorabilitatea: domnul Paleologu este membru al organizaţiei Bucureşti şi este candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte, cred că merită să ocupe această funcţie, indiferent dacă sigla partidului va fi pe viitor una cu o porumbiţă şi un porumbel sau nu”, a spus șefa PDL București, Elena Udrea, citată de Agerpres.
Ea a precizat că membrii organizaţiei PDL Bucureşti ştiu cu cine votează şi că Toader Paleologu are un loc în echipă, chiar dacă deputatul candidează atât pentru funcţia de preşedinte al partidului, cât şi pentru cea de prim-vicepreşedinte.
”Fiecare dintre membrii organizaţiei de Bucureşti cam ştie cu cine votează, domnul Paleologu are un loc în echipă, organizaţia de Bucureşti în cea mai mare parte susţine la alegeri moţiunea domnului Emil Boc. Domnul Paleologu ne-a obişnuit cu astfel de metafore (cu porumbiţa - n.r.), chiar ne înveseleşte”, a mai arătat Elena Udrea. Deputatul Toader Paleologu, candidat la funcţia de preşedinte al PDL, a propus, joi seara, la Craiova, ca sigla partidului să conţină un porumbel şi o porumbiţă, în contextul în care se vorbeşte de rebranduirea formaţiunii democrat-liberale.