Aceasta este povestea unei românce care, odată emigrată în Italia, a trăit clipe de coşmar. A fost bătută, umilită şi nevoită să-şi părăsească copiii. În acest moment, românca se află sub protecţia statului italian, fiind cazată într-una din structurile reţelei naţionale antiviolenţă, destinată femeilor. În cazul ei se regăsesc şi alte românce emigrate în Italia.

Elena Petrov are 29 de ani. Acum, spune povestea pe care o trăieşte de aproape 13 ani şi care i-a marcat viaţa.

La vârsta de 16 ani a cunoscut un cetăţean italian de care s-a îndrăgostit şi pe care l-a considerat un salvator. Era convinsă că poate ieşi din situaţia familială dificilă în care se afla atunci şi că, alături de viitorul soţ, îşi poate construi o familie frumoasă în Italia. Perioada de început a relaţiei nu i-a dat nicio bănuială despre ce avea să se întâmple.

"L-am cunoscut pe şoţul meu, italian, când abia împlinisem 16 ani. Eram în clasa a X-a la un liceu din Bucureşti. M-am îndrăgostit nebuneşte pentru că se purta extraordinar de frumos cu mine. Era foarte atent, delicat şi romantic. În plus, îmi satisfăcea toate dorinţele pe care le aveam. Îmi cumpăra ce doream. Nu a fost nici unul dintre aceia care să-mi ceară anumite favoruri. După câteva luni am decis să privesc serios relaţia şi ne-am mutat împreună. Nici măcar o clipă nu am avut vreo senzaţie că ar fi violent sau să aibă comportamente ciudate."

Însă, după ce a rămas însărcinată, viaţa ei a luat o mare întorsătură neaşteptată.

Deşi nu a dorit, s-a mutat în Italia, într-o localitate din Calabria. A trebuit să abandoneze şcoala, iar fericirea pe care o cunoscuse până în acel moment s-a transformă în coşmar.

"Mi se făceau restricţii şi la apă"

"După o relaţie de aproape un an, am rămas însărcinată şi am hotărât să dau naştere copilului, deşi eram foarte tânără, încă minoră. Prietenul meu mi-a cerut să-l urmez în Italia, să ne căsătorim şi să dau naştere copilului acolo. Eu, sincer, nu prea am vrut. Vroiam să stau în ţară, dar văzând că se interesează pentru documente şi cheltuie mulţi bani pentru acest lucru, am decis să plec. Eram sigură că voi avea o viaţă fericită, alături de un om care îmi dovedea zilnic că mă iubeşte şi se îngrijeşte de mine. Ajunsă în Italia, în Calabria, situaţia s-a schimbat radical. Am fost dusă la casa părinţilor lui, unde am fost tratată foarte rău. Viitoarea mea soacră mă umilea zilnic şi îmi vorbea urât. După ce am născut eram mereu bătută şi tratată ca un animal. Mi se făceau restricţii şi la apă, la căldură, iar dacă încercam să explic ceva, eram bătută. Mi se reproşa că sunt săracă, că nu am zestre şi nu puteam să comentez nimic. Ce puteam să fac? Nu cunoşteam pe nimeni, eram slăbită şi dezorientată."

Românca a acceptat să se căsătorească, cu gândul că lucrurile se vor schimba. Însă a descoperit că în afară de a fi o casnică supusă şi docilă, viitorul nu-i mai oferea nimic. "M-am căsătorit şi am sperat că în felul acesta situaţia va fi diferită. Ne-am mutat de la socri, dar trăiam într-o teroare continuă. Soţul meu uitase cum e să fii amabil, romantic sau protector. Nu vroia decât să aibă mâncarea făcută la timp, să fie călcat şi spălat, iar eu nu aveam dreptul la nimic. Trebuia să fiu atentă cum mă îmbrac, cum vorbesc şi cu cine vorbesc. La fiecare gest care i se părea lui ciudat eram bătută şi umilită. Am născut şi al doilea copil, sperând şi de data asta că va deveni cel pe care îl cunoscusem la început. Nicio transformare în bine, însă."

În aceste condiţii, Elena s-a hotărât să se reîntoarcă în ţară. Darcă lipsa copiilor a făcut-o să se reîntoarcă în Italia de fiecare dată. "Am plecat de câteva ori pentru că nu mai rezistam. M-am întors în ţară, am lucrat o perioadă, sperând să-mi refac viaţa. Eram mereu însă cu gândul la copii, iar lipsa lor era uriaşă. De fiecare dată, soţul meu îmi promitea că se va schimba, că totul va fi bine. Chiar şi rudele lui, cu care mai vorbeam şi care ştiau situaţia, mă încurajau şi-mi spuneau că e schimbat. Mă întorceam de fiecare dată, iar bine îmi era cel mult o lună, după care reîncepeau bătăile, jignirile şi violenţele. Am plâns cât pentru toată viaţa şi am suferit prea mult pentru o fată tânără care cunoscuse fericirea prea puţin. Nu mai ştiam ce să fac, decât să sufăr şi să înghit bătăi şi cuvinte urâte. Copiii mă ţineu în viaţă. Citeam despre femeile care purtau burca şi, credeţi-mă, mă simţeam la fel de umilită."

"În concepţia lor femeia trebuie să fie ca o sclavă"

Ceea ce o îngrijora pe Elena era şi educaţia pe care soţul o dădea băiatului. "Plângeam ore în şir când auzeam cum îi vorbeşte copilului meu despre cum trebuie să se comporte cu o femeie. În concepţia lor femeia trebuie să fie ca o sclavă, să nu aibă decât dreptul de a fi o slugă în casă. Şi asta mă durea mult, pentru că îl vedeam pe băiatul meu cum se îndepărtează de mine şi cum mă desconsideră. Atunci am decis că vreau să divorţez şi că viaţa mea trebuie să se schimbe."

Elena a încearcat să găsească un avocat şi a cerut ajutorul unui ofiţer de poliţie. Soţul i-a descoperit planul şi a recurs la violenţe şi mai mari. A urmat denunţul la carabinieri şi mutarea într-un centru de protecţie a femeilor.

"Am încercat să vorbesc cu avocaţi şi cu poliţia locală. La una din întâlniri am fost urmărită de către soţ şi bătută violent, călcată în picioare la propriu. Mi-a luat toate lucrurile şi documentele. Am avut curajul şi puterea însă să sun la carabinieri şi să îl denunţ. Am ajuns la capătul răbdării."

Deşi a cerut divorţul şi se află sub protecţia statului, Elena nu vede nimic bun în viitor. "Sunt tânără, îmi pot reface viaţa, dar ce fac, unde mă duc, cu ce mă întreţin? Copiii nu-i voi mai putea vedea, chiar dacă statul îmi va permite acest lucru. Nu am pe nimeni în Italia, nici măcar o prietenă. M-aş întoarce acasă, dar mi-am abandonat studiile şi gândul că stau departe de copiii mei mă înfioară. Aş dori însă să scrieţi despre mine, să citească cât mai multe femei şi să înveţe din cazul meu. Să deschidă ochii bine înainte de a face anumiţi paşi în viaţă. Sunt foarte multe românce în Calabria, în aceeaşi situaţie ca şi mine şi habar nu au cum să procedeze", mai spune Elena Petrov la finalul poveştii sale. Andi Rădiu, Corespondenţă din Italia