SENATUL EVZ: Nu lipsa spitalelor rurale, ci populismul feroce omoară oameni
- Sorin Ioni ţă
- 11 aprilie 2011, 23:58
Indignarea cetăţenească este, poate, o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru a pune autorităţile pe direcţia corectă. Iar asta, prezumând buna-credinţă.
Isteria cu agendă a văicăreţilor profesionişti, pe care îi doare în bască de fapte, manipulând ordinar realitatea după cum le convine şi trăind bine din asta, nu face decât să descurajeze buna guvernare, atâta cât o fi fost ea vreodată prin părţile astea.
Altfel este inexplicabil cum persoanele decedate săptămâna trecută în două comune din sudul României, exemple tragice pledând tocmai în direcţia reformei în sănătate, au fost sucite grosolan de mass-media în exact opusul lor, fiind prezentate ca efecte ale acesteia. Pe fond, ambele cazuri sunt ilustrări de manual ale deficienţelor semnalate de toată lumea care a studiat sistemul nostru de asistenţă medicală (experţii străini; sau cei români din comisia prezidenţială 2008): reţea supradimensionată, dar prost dotată; ţintire proastă a resurselor, prin încurajarea spitalizărilor lungi, din motive mai curând sociale decât medicale; totul în defavoarea prevenţiei şi investiţiilor într-o ambulanţă eficientă, care să ajungă la caz oriunde în teritoriu şi să-l ducă rapid acolo unde poate fi tratat.
Or, tocmai asta e şi direcţia reformei, în linii mari, şi nu numai sub actualul guvern: urgenţa gravă trebuie dusă la un centru specializat, nu la unul din cele din lista de reconversie, de multe ori mai puţin dotat decât o maşină de salvare modernă. S-a mers în direcţia asta în special prin eforturile unor pionieri ca Raed Arafat (care, ca orice modernizator, a fost săpat de 90% din colegi), iar sistemul funcţionează evident mai bine decât în urmă cu zece sau douăzeci de ani, deşi a dat rateu în acest episod tocmai din cauza resurselor insuficiente.
Un al treilea caz aruncat pe ecran, strident, pentru atmosferă, e la fel de paradoxal: un bătrân în cărucior şi lipsit de mijloace, rămas pe drumuri prin închiderea spitalului rural, era găzduit temporar în primărie şi întreţinut de funcţionari. Pasămite, indignarea publică ar trebui să se spargă tot în capul nefericitului ministru Cseke, lua-l-ar dracu cu reforma lui. Dar staţi un pic, ce vedem aici? Nu cumva că, într-adevăr, unele aşezăminte sunt spitale doar cu numele, de fapt, fiind adăposturi sociale cu ceva asistenţă medicală, iar conversia lor în cămine de bătrâni se justifică? Guralivul de primar ce bloca transformarea în azil - exact ce părea să aibă bătrânul nevoie - nu s-a incriminat singur în faţa presei?
Pe o temă explozivă ca sănătatea e uşor să agiţi lumea. Normal că aleşii locali şi angajaţii se opun schimbării, temându-se pentru locurile de muncă, aşa cum s-ar opune închiderii oricărei instituţii, fie ea şcoală, muzeu etc. Şi aşa cum întregul oraş Rm.-Vâlcea, în cap cu primarul şi prefectul, se pun în fruntea gloatei şi vin la Bucureşti dacă vreun guvern are curajul să taie subvenţiile pentru gaura neagră Oltchim, care ne ruinează pe toţi; sau alte exemple asemenea.
Şi atunci, noi ce să facem? Lăsăm lucrurile cum le-am moştenit de la Ceauşescu şi ne mirăm peste nu ştiu câţi ani că ne merge prost? Lăsăm reţeaua spitalicească dintr-un întreg judeţ cu structura de angajaţi constatată de noi în 2010 (vezi raportul aici http:// www.sar.org.ro/files/539_Policy%20 memo51.pdf): 8% medici şi 41% personal non-medical (muncitori, TESA, bucătărese, paznici etc.)? Nu e clar că ce făcea această reţea, anume un fel de îngrijire de bază şi triaj, trebuie preluat cu costuri mult mai mici de asistenţa primară care deja există, anume medicii de familie, regrupaţi în centre rurale unde să existe permanenţă? (Ei, dar vezi bine că şi medicii de familie se opun reformei zilele astea, refuzând contractul-cadru, că n-ar vrea să facă asocieri, schimb de noapte sau să fie urcaţi pe salvări).
În toată povestea asta, ministerul nu e fără pată: e unul din cele mai slabe când vine vorba de strategii şi aplicarea lor, după cum costată rapoarte ale Băncii Mondiale. Nu reuşeşte să controleze fraudele din prescrieri şi achiziţii. Anul trecut a descentralizat decizia pe 350 de spitale fără un ghid prealabil, fără să creeze Agenţiile judeţene de management, recomandate de toţi experţii, şi fără să clarifice ce se întâmplă cu deconcentratele. Ca atare, unele judeţe au început să experimenteze raţionalizări după capul lor (poate nici nui aşa rău?). Nu e clar de ce ministerul a descentralizat în trecut spitalele pe care acum le închide, punându-şi primarii în cap, şi n-a procedat invers: le transforma în azile cât le avea în mână şi abia după aceea le dădea primăriilor.
Toate sunt bâlbâieli reproşabile ale dlui Cseke şi ale predecesorilor săi. Însă nu e nicio legătură între poticnelile sistemului (şi reformei) şi absurdităţile retorice de zilele astea: că Cseke are un plan diabolic să închidă doar spitale "româneşti", nu şi "ungureşti" (fals); că n-am construit spitale noi după 1989 şi atunci de ce le închidem pe astea (poate, dar populaţia a scăzut; şi oricum s-ar fi făcut puţine şi specializate dacă n-am fi prăpădit mereu banii populist în toate sectoarele, nu doar în sănătate, şi am fi reuşit vreo investiţie ca lumea, în afara unor modernizări de secţii; dar cu sau fără spitale de vârf noi, reţeaua rurală tot ineficientă rămânea).
Fabuloasă mi s-a părut propunerea să-i pedepsim pe demnitari - sau pe bogaţi? nu e clar - interzicându-le să se mai trateze în străinătate. Cu alte cuvinte, să-i obligăm pe cei înstăriţi, ce vor să se trateze separat, din buzunar, să stea aici şi să se trateze tot pe banii mei, care şi aşa sunt puţini, că în toate aceste comune date la TV agricultorii nu plătesc contribuţii sociale; în condiţii în care şi aşa sistemul privilegiază în consum categoriile cu venituri mari, după cum o arată statisticile. Cu aşa idei infantile ale unora care vorbesc doar ca să se audă, sau din orgoliul de "a le-o trage ăstora", să nu ne mirăm dacă şi în aparatul de stat li se selectează cu vremea interlocutori pe măsură.