Romanul polonezului Marek Halter, „Cabalistul din Praga”, apărut la editura Allfa în categoria Best Seller, este o poveste despre monştri sacri, ştiinţe magice şi războaie religioase petrecute într-o Europă de secol XVI aflată în plină fierbere.
La Praga, în cartierul evreiesc, marele cabalist MaHaRal ţine un ritual secret. Prin magia cuvântului, el insuflă viaţă unui monstru de lut cu puteri nelimitate, menit să-i apere poporul: faimosul Golem.
Vestea ajunge până la marii savanţi ai vremii, Galileo Galilei şi Johannes Kepler, stârnind astfel dispute aprinse. În tot acest timp, David Gans, un tânăr astronom, şi iubita lui, Eva, descoperă că Golemul – teribila făptură fără grai – suferă şi se revoltă. Golemul nu mai poate fi controlat şi se ridică împotriva creatorului său.
Considerat unul dintre „monştrii sacri” ai culturii universale, Golemul este înrudit cu Frankenstein, cu ucenicul vrăjitor sau cu roboţii moderni, iar când legenda lui a ajuns în mâinile unui scriitor talentat ca Marek Halter, rezultatul nu poate fi decât unul spectaculos.
Ne puteți urmări și pe Google News
Început oarecum atipic, cu detalii oferite de David Gans despre propria piatră funerară şi despre simbolurile inscripţionate pe ea, romanul oferă amintirea unei lumi de altădată, o lume distrusă pentru totdeauna, a cărei lumină autorul se străduieşte să o păstreze vie în cele 227 de pagini.
FRAGMENTE
„Mă numesc David Gans. M-am născut la Lippstadt, în Westfalia, în anul 1541 al calendarului creştin, adică anul 5301 de la facerea lumii de către Atotputernic, slăvit fie el. Am murit la Praga, şaptezeci şi doi de ani mai târziu. O piatră poartă numele meu în vechiul cimitir evreiesc. Pe ea e gravată o gâscă, deasupra celor şase laturi ale scutului lui David. Două mici semne, scobite în piatră, care-mi povestesc viaţa. În vremile acelea de demult, scutul, steaua cu şase colţuri, era emblema evreilor din Praga, înainte să devină a unui popor întreg. Azi nimeni nu mai ştie că eu am fost primul care şi l-a gravat lângă nume. Uitarea aceasta are motivele sale”.
„Timpul lucra, ostoind şi durerile cele mai puternice. Oamenii aveau cu ce să-şi ocupe gândurile şi să se veselească. Pacea domnea la Praga, iar opulenţa strălucea peste toată Boemia. Împăratul continua să se arate prietenul evreilor. Purta o asiduă corespondenţă cu MaHaRal-ul. Şambelanul făcea pe mesagerul şi de la el am aflat că Tycho Brahe acceptase în sfârşit postul de „Mathematicus” imperial. Cu o condiţie extravagantă. Disputa cu Danemarca se consumase atât de dramatic, încât palatul pe care-l văzusem peVentusia fusese în parte distrus...”. „Fiind fată, răspunderea pentru educaţia ei revenea în mare parte lui Vogele (mamei – n.r.). Nimeni n-ar fi putut-o acuza pe mama ei că-i prea moale. Cu toate acestea, Eva făcea numai ce voia. Isaac o mustra şi ţipa la ea. Mai des decât ar fi vrut, o pedepsea. Micuţa Eva îl privea atunci ţintă, tăcută. Ochii săi albaştri căpătau nuanţe întunecate. Cu trupuşorul tânăr şi încordat ca un reproş, îndura şi-şi aştepta eliberarea. Pe urmă, totul începea ca mai înainte, iar ea se grăbea să-i arate tatălui ei cât de fără rost erau pedepsele lui”.
„De cealaltă parte a zidurilor noastre, spaima punea stăpânire pe Praga cea spelndidă. Era vorba de o boală care nu se temea nici de miliţii, nici de izgonire, nici de ambuscade, nici chiar de rugăciuni şi exorcisme. (...) Un rău pe care-l cunoştea toată lumea. Un rău groaznic şi nevăzut care infesta aerul cu promisiunea unei distrugeri. Ciuma.”
Recomandările noastre
