Sunday Times: Severin, un eurodeputat dispus „să-şi vândă serviciile”. Ponta: Nu cunosc cazul | VIDEO

Sunday Times: Severin, un eurodeputat dispus „să-şi vândă serviciile”. Ponta: Nu cunosc cazul | VIDEO

Trei europarlamentari, printre care şi Adrian Severin, s-au declarat dispuşi „să-şi vândă serviciile” contra unor sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti ai ziarului britanic „Sunday Times” care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby, informează AFP, citată de Agerpres. Austriacul Ernst Strasser, unul dintre cei picați în plasa ziariștilor, și-a anunțat astăzi demisia din Parlamentul European, după ce șeful său de partid i-o ceruse. La București însă efectul scandalului e întârziat. Președintele PSD Victor Ponta a declarat astăzi, pentru EVZ, că abia s-a întors în țară și nu cunoaște cazul, urmând să se informeze și să aibă o reacție mâine.

Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar fi fost impulsionată de respectivii deputaţi. Trei dintre aleşi au acceptat: fostul vicepremier român Adrian Severin, fostul ministru sloven de externe Zoran Thaler şi un fost ministru austriac de externe, Ernst Strasser.

Adrian Severin, membru al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor, a trimis un mesaj falşilor lobby-işti. „Vă aduc la cunoştinţă că amendamentul pe care îl doriţi a fost depus la timp”, spunea europarlamentarul. Puţin după aceea, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”, relatează AFP.

Zoran Thaler a prezentat şi el un amendament şi a solicitat apoi ca banii să-i fie depuşi în contul unei societăţi cu sediul la Londra. „Nu se pune problema să dezvălui acest lucru”, a afirmat el.

„Sunt lobbyst”, a declarat ziariştilor și fostul demnitar austriac Ernst Strasser, în prezent eruparlamentar din partea partidului Popular austriac (OVP), înainte de a prezenta un proiect de amendament în faţa a doi colegi care fac parte din comisia parlamentară sub incidenţa căreia intra amendamentul. Ulterior, s-a obţinut un compromis în favoarea lobby-iştilor, a asigurat Strasser. El a cerut ca o primă sumă de 25.000 de euro să-i fie depusă în contul unei societăţi pe care o deţine în Austria.

După ce Sunday Times a dezvăluit identitatea celor trei aşa-zişi lobby-işti, Adrian Severin a asigurat că nu a făcut nimic ilegal, iar ceilalţi doi europarlamentari au susţinut că ştiau încă de la început că era o acţiune a unor ziarişti şi că ei au vrut doar să vadă până unde va ajunge demersul jurnaliştilor.

Ca răspuns la o întrebare adresată de 'Sunday Times', vicepreşedintele Parlamentului European Diana Wallis a promis o anchetă. „Acest lucru trebuie să facă obiectul unei anchete profunde”, a opinat ea. <iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/An9Yo_gyYYQ" title="YouTube video player" height="390" width="640"></iframe> Reacții: Strasser demisionează, Severin neagă În urma articolului publicat de Sunday Times, Ernst Strasser şi-a anunţat azi demisia din funcţia de europarlamentar. Motivul invocat de Strasser pentru demisie: existenţa unei campanii îndreptate împotriva sa, campanie ce ar face rău partidului din care face parte, Partidul Popular austriac (OVP), aflat la guvernare, alături de social-democraţi.

Demisia lui Strasser fusese cerută de vicecancelarul Josef Pröll, șeful OVP, care l-a îndemnat de asemenea pe europarlamentar să îşi prezinte scuze.  Adrian Severin a declarat azi pentru Hotnews că ceea ce a făcut pentru pretinșii lobby-iști a fost să le ofere consultanță, lucru care nu este interzis de regulamentele Parlamentului European. Întrebat dacă a depus amendamentul cerut de aceștia, Severin a spus că nu. „Nu am depus amendamentul. Altcineva îl depusese deja. De asta am și trimis mesajul în care îi înștiințam că amendamentul dorit a fost depus. Nu este nicio legătura de cauzalitate între cele doua lucruri”, a subliniat Severin, care a precizat că lobby-ul este reglementat dar că este legal să facă acte procedurale contra cost. Întrebat cine a depus amendamentul, Severin a spus că este vorba despre Sebastian Bodu (PDL). Severin a mai precizat că a semnat un contract de consultanță în ianuarie, dar că nu a primit bani. „Deși pentru ceea ce am făcut pentru ei îmi datorează bani. Am făcut analize, am pierdut timpul pentru ei”, a declarat europarlamentarul român pentru Hotnews. Bodu: Severin m-a întrebat ce părere am despre prelungirea termenului Împins în scandal, eurodeputatul PDL Sebastian Bodu susține că amendamentul invocat de PSD-ist este unul mai vechi și nu are nicio legătură cu presiunea pusă de falșii lobby-iști. El spune că în calitate de raportor al PPE privind modificarea directivei referitoare la fondurile de garantare s-a întâlnit, în decembrie anul trecut, cu raportorul principal Dimitar Stoyanov, care susținea prelungirea termenului de plată a compensațiilor pentru deponenții unei bănci aflate în faliment de la o săptămână la o lună.  ”Amendamentul scris al colegului bulgar mi-a fost remis încă de atunci (decembrie). Amendamentul depus de mine a venit în februarie, se află în linie cu poziția mea exprimată în decembrie și consider în continuare că acesta este un amendament normal, de bun simț și realist”, explică europarlamentarul PDL, pe blogul personal, precizând că el a propus păstrarea actualei directive care conține termenul de 30 de zile pentru plata despăgubirilor. Mai mult, el recunoaște că că Adrian Severin l-a contactat în luna februarie  să-l întrebe despre prelungirea termenului, însă nu știa și nici nu a fost informat de vreo înțelegere a PSD-istului cu lobby-iștii. ”Propuneri de la reprezentanți ai firmelor ce intră sub incidența reglementărilor europene primim cu toții frecvent, eu personal le ascult (îintotdeauna într-un cadru oficial) și, dacă mi se par bune, le promovez. Daca nu, nu. Însă consider că este important ca punctul de vedere al celor care urmează să fie reglementați de un anumit act normativ să fie ascultat, lucru pe care îl face și Comisia Europeană (în procedura de consultare) și care, în Parlamentul European, este firesc și reglementat”, mai spune Bodu. 

Monica Macovei cere demisia lui Severin din Parlamentul European Monica Macovei cere demisia "imediată" a lui Adrian Severin din Parlamentul European.

"Dacă nu îşi dă demisia, aştept ca Victor Ponta şi conducerea PSD să îl excludă din partid şi să-şi ceară iertare pentru faptele acestuia. Fiind cetăţean român, Adrian Severin se supune legii penale române. Direcţia Naţională Anticorupţie trebuie să declanşeze cercetarea penală în legătură cu acuzaţiile de corupţie relatate de The Sunday Times", susţine Macovei.

Ne puteți urmări și pe Google News